Monica DUMITRESCU
Programul Euro 200, derulat de Ministerul Educaţiei, privind acordarea unui ajutor financiar elevilor şi studenţilor în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare se va derula şi în anul 2014. Beneficiarii acestui program sunt elevii şi studenţii învăţământului de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu venituri brute lunare de maximum 150 lei pe membru de familie, exclusiv beneficiarii unui calculator tip desktop, conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 87/2008 (elevii de liceu care au primit calculatoare în noiembrie 2008).
Stabilirea numărului de beneficiari se va face în limita sumei alocate acestui program, sumă cuprinsă în bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale, conform legislaţiei în vigoare. Astfel acordarea ajutorului financiar se realizează în ordinea crescătoare a venitului brut lunar pe membru de familie, în limita sumelor alocate cu această destinaţie în bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
Cei care doresc să obţină cei 200 de Euro pentru achiziţionarea unui calculator nou şi îndeplinesc condiţiile impuse de minister trebuie să depună o cerere la şcoala la care sunt înscrişi până cel târziu la data de 21 aprilie 2014.
În perioada 19 aprilie-19 mai vor fi efectuate anchete sociale şi vor fi evaluate cererile depuse de către comisiile constituite în acest sens în unităţile de învăţământ. Lista cu solicitanţii eligibili va fi afişată până pe 31 mai, urmând ca după 1 iunie să fie afişată şi lista beneficiarilor. Aceştia pot ridica bonurile valorice în perioada 24 iunie-30 iulie, iar calculatoarele pot fi achiziţionate până cel târziu la 31 august.
Programul Euro 200 se derulează anual din 2004. Până acum în Teleorman au beneficiat de acest ajutor peste 9000 de elevi, cei mai mulţi în perioada 2006-2007. Anul trecut au fost declaraţi eligibili 864 dintre solicitanţi, însă doar 667 au fost declaraţi beneficiari ai ajutorului financiar.