Monica DUMITRESCU
După aproape două săptămâni de vacanţă, luni, 10 februarie, se reiau cursurile în învăţământul preuniversitar. Preşcolarii şi elevii din clasele primare, gimnaziu şi liceu din Teleorman au intrat în vacanţa intersemestrială (programată pentru perioada 1-9 februarie) cu aproape o săptămână mai devreme din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Astfel, în zeci de unităţi de învăţământ gimnazial, în special din mediul rural, precum şi în majoritatea liceelor teleormănene situaţia şcolară nu a putut fi încheieată până la sfârşitul semestrului I. În unităţile de învăţământ aflate în această situaţie, prima săptămână din semestrul al II-lea, respectiv perioada 10-14 februarie, este dedicată evaluării elevilor care nu au suficiente note pentru încheierea mediilor pe semestrul I, dar şi a celor care doresc să-şi mărească mediile, şi încheierii situaţiei şcolare. Practic, în aceste unităţi de învăţământ semestrul II începe abia luni, 17 februarie. De marţi, 18 februarie, demarează şi seria cercurilor pedagogice pe semestrul al doilea, aşa că, prin rotaţie, pe cicluri de învăţământ, elevii se vor mai bucura de câte o zi liberă.
Semestrul al doilea al acestui an şcolar va fi întrerupt de o singură vacanţă, care începe pe 12 aprilie şi se termină pe 22 aprilie 2014 după a treia zi de Paşte. Înaintea acestei vacanţe, în săptămâna 7-11 aprilie, vor avea loc activităţile extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului “Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, care va avea un orar specific.
Tezele din semestrul al doilea al anului şcolar 2013-2014 vor fi susţinute, de regulă, până în 23 mai. Elevii vor intra în vacanţa de vară în 21 iunie, excepţie făcând elevii din clasele terminale de gimanziu şi liceu care urmează să susţină examenele naţionale. Pentru elevii din clasa a XII-a cursurile se încheie pe 30 mai, iar pentru cei din clasa a VIII-a pe 13 iunie.
Elevii din clasele terminale de gimnaziu şi liceu se pregătesc pentru simulările examenelor naţionale
Elevii din clasa a VIII-a vor susţine în perioada 18-20 februarie simularea Evaluării Naţionale, iar cei din clasele terminale de liceu vor susţine simularea examenului de Bacalaureat în perioada 3-7 martie 2014, potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educaţie săptămâna trecută. În premieră, începând din acest an, se organizează simulări şi pentru elevii de clasa a XI-a.
Potrivit reprezentanţilor MEN, simulările au un dublu scop: familiarizarea elevilor cu rigorile unei evaluări naţionale, respectiv a unui examen de bacalaureat naţional şi optimizarea rezultatelor obţinute de către elevii din învăţământul preuniversitar la finalul studiilor gimnaziale, respectiv liceale.
Disciplinele la care se organizează simularea Evaluării Naţionale pentru elevii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2013 – 2014, sunt: Limba şi literatura română (18 februarie), Limba şi literatura maternă – pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă (19 februarie) şi Matematică (20 februarie). Afişarea rezultatelor este programată pentru data de 7 martie.
Simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a din anul şcolar 2013-2014 are următorul calendar: Limba şi literatura română (3 martie), Limba şi literatura maternă (4 martie), proba obligatorie a profilului (5 martie) şi, doar pentru elevii claselor a XII-a, proba la alegere a profilului şi specializării (7 martie). Toate probele sunt scrise. Afişarea rezultatelor va avea loc pe data de 14 martie.
Rezultatele obţinute de elevi la simularea Evaluării Naţionale şi la simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat nu se consemnează în catalog. În vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare, rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral.
Elevii din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a susţin în mai evaluările naţionale
După ce anul trecut evaluarea naţională la sfârşitul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a a fost experimentată pe un eşantion care a cuprins doar câteva unităţi de învăţământ din fiecare judeţ, anul acesta toţi elevii din clasele respective vor fi testaţi. Ministerul Educaţiei Naţionale a publicat calendarul şi metodologia de organizare şi desfăşurare a Evaluărilor Naţionale la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2013-2014. Potrivit documentului, aceste evaluări se vor desfăşura, în două sesiuni, prima în perioada 6 – 15 mai, iar a doua sesiune, în perioada 20 – 29 mai.
Prima sesiune se va desfăşura după următorul calendar: clasa a II-a – 6 mai: Limba română – scris şi citit; 7 mai: Limba maternă – scris şi citit; 8 mai: Matematică; clasa a IV-a – 13 mai: Limba română – Limba maternă; 14 mai: Matematică; clasa a VI-a – 14 mai: Limbă şi comunicare; 15 mai: Matematică şi ştiinţe.
Calendarul celei de-a doua sesiuni destinată elevilor care au absentat din motive întemeiate la prima sesiune este: clasa a II-a – 20 mai: Limba română – scris şi citit; 21 mai: Limba maternă – scris şi citit; 22 mai: Matematică; clasa a VI-a – 27 mai: Limbă şi comunicare; 28 mai: Matematică şi ştiinţe; clasa a IV-a – 28 mai: Limba română – Limba maternă; 29 mai: Matematică.
Testele pentru Evaluarea Naţională la sfârşitul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a sunt elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, iar nivelul de dificultate al testelor va fi mediu.
Rezultatele obţinute la aceste evaluări nu se înregistrează în catalogul clasei şi sunt valorificate la nivelul unităţii de învăţământ prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare, consemnarea în portofoliul educaţional al elevului, respectiv informarea părinţilor sau a reprezentanţilor legali ai elevului asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate.