Monica DUMITRESCU
Instituţia Prefectului Teleorman sprijină unităţile de învăţământ în organizarea activităţilor extraşcolare în cadrul programului “Şcoala Altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun”, care se derulează în perioada 6-10 aprilie. Iniţiativa aparţine prefectului Carmen Daniela Dan.
“În perioada 6-10 aprilie îmi doresc, în calitate de prefect al judeţului Teleorman, să fiu aproape de copiii şi de tinerii care îşi propun să cunoască activitatea instituţiei în mod teoretic, dar mai ales practic.
Cu ocazia programului “Şcoala altfel” doresc să lansez o invitaţie elevilor care vor să fie în slujba cetăţeanului, chiar şi pentru câteva clipe. Îi încurajez pe toţi, cei implicaţi în acest program să îşi exprime prin intermediul paginii de socializare, public sau privat, dorinţa de a-şi petrece o parte din timpul disponibil la Instituţia Prefectului. Consider că, în acest fel, generaţia tânără îşi poate forma corect şi concret opinia pentru acest sector de activitate, iar autorităţile vor avea de câştigat în urma intrării în contact cu publicul tânăr, plin de iniţiativă!”, se arată într-un mesaj pe care prefectul judeţului l-a postat zilele trecute pe pagina oficială de Facebook.
Programul “Şcoala Altfel” a fost iniţiat de Ministerul Educaţiei şi se desfăşoară în fiecare an în ultima săptămână înaintea vacanţei de primăvară. Anul acesta, în săptămâna 6-10 aprilie nu se vor organiza cursuri, elevii urmând să participe la activităţi extraşcolare şi extracurriculare. La nivelul fiecărei unităţi de învăţământ a fost întocmit un orar special care cuprinde activităţi cu caracter non-formal. Programul îşi propune implicarea, deopotrivă, a elevilor şi a dascălilor, în activităţi extracurriculare şi extraşcolare care să le valorizeze talentele, preocupările extra-şcolare şi competenţele în domenii cât mai diverse şi interesante.