Social

Elevi voluntari ai școlilor sanitare din Alexandria ajută angajații DSP Teleorman la efectuarea anchetelor epidemiologice

12 voluntari, elevi ai celor două școli sanitare din Alexandria, activează, în prezent, în cadrul Direcției de Sănătate Publică Teleorman, unde ajută angajații instituției să efectueze anchetele epidemiologice în cazul persoanelor confirmate cu COVID-19.

Inițiativa aparține conducerii Prefecturii Teleorman și celei a Direcției de Sănătate Publică, demersul fiind inițiat în perioada în care numărul de cazuri de COVID-19 a început să crească și la nivelul județului, iar resursele umane desemnate să efectueze anchetele epidemiologie s-au dovedit insuficiente. Mai mult, numărul mare de apeluri venite din partea cetățenilor a îngreunat și mai tare sarcina angajaților Direcției de Sănătate Publică.

În acest context, prefectului județului, Liviu Dumitrașcu a făcut o adresă de solicitare către cele două instituții de pe raza municipiului Alexandria, adresă la care a primit răspuns pozitiv, iar voluntarii care au acceptat provocarea de a se alătura luptei împotriva COVID-19 și-au început activitatea în cadrul Direcției de Sănătate Publică, alături de angajații instituției. Înainte să înceapă  să activeze efectiv în cadrul DSP Teleorman,  voluntarii au fost instruiți de medicii epidemiologi al instituției și de personalul existent.

În prezent, Direcția de Sănătate Publică Teleorman ar putea beneficia și de sprijinul militarilor, reprezentanții MApN anunțând că, la nivelul întregii țări, peste 600 de militari vor fi puși la dispoziția direcțiilor de sănătate publică, pentru a ajuta la combaterea efectelor efectelor pandemiei de COVID-19.

Potrivit sursei citate, militarii vor îndeplini sarcini de operatori call-center, pentru realizarea de anchete epidemiologice, precum şi de operatori calculator, pentru completarea bazelor de date care se întocmesc în cadrul acţiunilor de combatere a pandemiei de COVID-19. Primii 230 dintre aceştia sunt puși la dispiziție, începând de marţi, 15 decembrie, pentru mai multe județe, între care și Teleorman.

Despre demers, directorul DSP Teleorman, Stelian Cristea a spus că sunt alocați județului Teleorman 20 de militari, în baza unor protocoale instituționale încheiate cu Centrul Militar Județean, dar că pentru moment instituția face față fără probleme având în vedere că numărul de cazuri noi de COVID-19 este în scădere, iar ajutorul dat de voluntari este suficient. Însă, spune directorul DSP Teleorman, dacă situația o va impune, va apela cu siguranță la ajutorul militarilor.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.