Până anul trecut, micuţii din comuna Orbeasca, porneau pe drumul desluşirii tainelor alfabetului într-o grădiniţă, improvizată putem spune. Era vorba de o sala veche de repansare, compartimentată prin ziduri despărţitoare false în trei săli mai mici, în interiorul acestora fiind amenajate sălile de curs. Dintr-o dorinţă acerbă a primarului Gheorghe Budică de a oferi celor mai mici dintre locuitorii comunei a unui spaţiu adecvat pentru învăţământul preşcolar, fosta grădiniţă, care era în paragină şi devenise loc de adăpost pentru aminale pe timp de noapte, a fost complet reabilitată, iar din toamna lui 2014, odată cu începerea noului an şcolar, prichindeii se bucură de o grădiniţă la standarde europene.
În ultimii ani, după cum am precizat, micuţii din comuna Orbeasca învăţau poezii şi cântece, desenau şi colorau, într-un spaţiu impropriu educaţiei, clădirea vechii grădiniţe, fiind abandonată şi lăsată în voia sorţii. Cât despre posibilitatea ca această clădire, unde funcţiona şi o sală de repansare, să suporte un amplu proces de reabilitare, pe atunci era inexistent. Actualul primar a reuşit, însă, să reabiliteze în totalitate clădirea şi să ofere micuţilor cele mai moderne posibilităţi de a parcurge anii stagiului de preşcolar.
La ora actuală, cei mici îşi desfăşoară activitatea într-o clădire ce ar atrage invidia multor părinţi sau copii din judeţul Teleorman. “Am fost foarte afectat de faptul că cei mici îşi desfăşurau activitatea în condiţii improprii, în săli improvizate, greu de încălzit, situaţiile neplăcute apărând aproape de fiecare dată. În acest sens, am hotărât să reabilitez vechea clădire a grădiniţei. Am avut şi sprijinul Consiliului Judeţean Teleorman. În data de 1 septembrie 2014, clădirea grădiniţei a fost predată la cheie cu absolut tot ce era necesar. Am refăcut în totalitate exteriorul şi interiorul la standarde europene. Mai mult, am dotat grădiniţa cu mobilier nou, centrală termică cu instalaţie de încălzire, instalaţie electrică etc.. Şi, pentru ca unitatea să aibă un aspect frumos, am reuşit amenajarea unui spaţiu de joacă, o sală de sport pentru cei mici în incinta grădiniţei, iar cu ajutorul doamnei director şi a educatoarelor care au venit cu idei constructive, am dotat fiecare sală de curs cu materiale educative, care au fost amplasate pe pereţii sălilor de curs. Tot în această clădire va funcţiona şi o sală de festivităţi, în sala de repansare care anterior a fost compartimentată drept grădiniţă. Stadiul acestei săli destinate desfăşurării activităţilor culturale este la final, fiind în etapa de finisare”. Grădiniţa despre care vorbim este amplasată în satul Orbeasca de Sus şi este una dintre cele mai moderne şi bine dotate grădiniţe din judeţ, fără nici o exagerare. Copiii îşi desfăşoară activitatea într-un cadru modern, iar fiecare grupă învaţă într-o sală de clasă amenajată în funcţie de vârstă, profil, tematica proiectelor în desfăşurare, dar şi de denumirea grupei respective.
Nici celelalte grădiniţe, din Orbeasca de Jos şi Lăceni, nu sunt uitate de primar, acestea fiind în plin proces de reabilitare. Primarul nu intenţionează să neglizeze nici una dintre clădirile în care învaţă cei mici, mai ales că în incinta grădiniţelor îşi desfăşoară activitatea şi grupele pregătitoare. Astfel, grădiniţa din Orbeasca de Jos a fost preluată, cu greu, ce-i drept, de la un localnic care credea că îi aparţine. Asupra clădirii au început ample lucrări de reabilitare, curtea a fost curăţată, exteriorul reabilitat termic, iar la Lăceni, sunt promisiuni că grădiniţa, amplasată într-un spaţiu generos, va fi ridicată şi ea la standarde dintre cele mai moderne.
Cultura este o prioritate în comuna Orbeasca, iar ca oamenii comunei să nu se simtă discriminaţi, fiecare sat va avea propriul Cămin Cultural, cu precizarea că în Orbeasca de Sus, activităţile culturale şi evenimentele artistice se vor desfăşura în sala de festivităţi care prinde contur în clădirea grădiniţei din localitate, cu destinaţie de Cămin Cultural.
În celelalte două sate, Căminele culturale sunt în plin proces de reabilitare, în Orbeasca de Sus lucrările fiind aproape de finalizare. În clădirea Căminului Cultural va fi amenajată, într-un spaţiu generos, o bibliotecă. Toată investiţia este nerambursabilă, proiectul fiind finanţat din fonduri europene nerambursabile prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. (C.P.)