Politic

Eduard Oprea şi Dan Popescu nu mai sunt viceprimari de Alexandria

OLYMPUS DIGITAL CAMERACarmen Dumitrescu

Şedinţa ordinară a Consiliului local din 18 iunie a trezit atenţia multora, în contextul în care pe ordinea de zi s-au aflat proiectele de schimbare din funcţie a viceprimarilor liberali, Dan Popescu şi Eduard Oprea. Astfel, tensiunea dintre liberali şi social-democraţi a plutit în aer, chiar dacă tonul de faţadă al discuţiilor dintre consilierii celor două partide s-a menţinut în parametrii decenţei. Cele două proiecte de hotărâre de pe ordinea de zi au fost aşteptate cu nerăbdare mai ales de către opinia publică, mulţi alexăndreni aşteptând realizarea vreunui artificiu de către liberali pentru prelungirea mandatelor. N-a fost să fie aşa şi votul secret, care s-a derulat spre finalul şedinţei, a avut drept rezultat schimbarea din funcţie a celor doi, cu 13 voturi “pentru” şi 6 “împotrivă”, proporţie care va caracteriza de acum înainte raportul de forţe între Putere şi Opoziţie în Consiliul local Alexandria.

În ceea ce-i priveşte pe viitorii viceprimari, aceştia vor fi persoane desemnate din rândul celor două partide care au semnat “înţelegerea punctuală” în teritoriu privind constituirea majorităţilor în Consiliul local: PSD şi PP-DD. Astfel, numele vehiculate până acum, în acest sens, au fost consilierul local PP-DD, Lucian Iotu, şi consilierul local social-democrat, Ionuţ Neacşu. Însă, potrivit primarului Victor Drăguşin, este încă prematură avansarea de nume pentru înlocuirea liberalilor, pentru că forurile de conducere ale celor două partide au tot timpul din lume pentru a-şi schimba decizia până luni, când totul se va clarifica în cadrul unei şedinţe extraordinare: “Voi convoca o şedinţă extraordinară luni pentru alegerea noilor viceprimari. Decizia politică a fost luată la nivelul conducerii politice a PSD Teleorman. Sigur, mă gândesc că acum vom forma o nouă majoritate absolută, chiar dacă PSD are o majoritate simplă, ceea ce îi conferea posibilitatea numirii a doi viceprimari PSD, dar urmare a analizei politice efectuate pe palierul politic, voi propune Consiliului local un viceprimar PSD şi unul din partea PP-DD. Este devreme să avansăm nişte nume de înlocuitori pentru viceprimarii liberali, noi vom discuta cu organizaţiile celor două partide şi se vor face nişte propuneri şi vom informa populaţia cu privire la decizia noastră politică. Înlocuirea viceprimarilor a avut loc ca urmare a deciziei PNL de a părăsi baca USL şi de a se alia cu PDL, lucru care nu poate funcţiona. Nu poţi să fii şi la putere, şi în opoziţie. Şi deşi am avut o colaborare bună cu viceprimarii liberali, asta este viaţa. Ei au ales să meargă spre PDL, noi dorim să ducem la bun sfârşit ceea ce am propus în programul USL pentru Alexandria. Nu ştiu ce atitudine vor avea consilierii liberali în Consiliul Local, pentru că programul USL era unul gândit în comun. Râmâne de văzut…”.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.