Cea mai agitată iarnă din fotbalul divizionar al Ligii a 3-a a luat sfârşit; de vineri, echipele pornesc într-un nou sezon, un retur care pregăteşte reorganizarea fotbalului românesc din anii viitori. Singura echipă divizionară din Teleorman, FCM Alexandria, are un obiectiv pe cât de important, pe atât de dificil de realizat, evitarea retrogradării (sau menţinerea la Liga a 3-a). În condiţiile în care seria se anunţă una foarte echilibrată – iar forţa financiară şi nu numai a echipelor din Ilfov este recunoscută – trebuie spus că obiectivul pe care l-a trasat conducerea clubului FCM antrenorului Sorin Albeanu nu este deloc unul simplu. “Eu spun că vom încerca să ne realizăm obiectivul. În sport este nevoie şi de şansă, iar dacă noi vom fi cei care vor avea şansă, putem să ne păstrăm locul la Liga a 3-a. Ce vreau să fie foarte clar, este că eu, împreună cu jucătorii, întreaga echipă, vom face tot ce ţine de noi să rămânem la nivel divizionar!”, a spus antrenorul principal al FCM-ului. Sorin Albeanu, cel care se află de o săptămână la cârma echipei alexăndrene, va debuta oficial pe bancă în runda a 15-a, când FCM Alexandria joacă acasă contra formaţiei Inter Clinceni.
Să mai punctăm faptul că din Liga a 3-a va promova la Liga a 2-a primele clasate din cele şase serii; ocupantele locurilor 11-14 din toate seriile, pluis alte patru echipe de pe locul 10 (într-un clasament special cu locurile 1-9), vor retrograda la nivel judeţean.
Iată mai jos programul complet al jocurilor etapei a 14-a (prima din retur) din campionatul seriei a 3-a, Liga a 3-a – toate jocurile se dispută vineri, 8 martie, ora 15.00 (cu o singură excepţie):
– FC Voluntari (IF) – Concordia II Chiajna (IF) (Grigore Ciupitu – Bucureşti):
– FCM Alexandria (TR) – stă;
– Inter Clinceni (IF) – CS Baloteşti (IF) (Emil Tudor -Târgovişte);
– CS Tunari (IF) – FC Caracal (OT) (Viorel Leşeanu – Giurgiu);
– Viitorul Domneşti (IF) – CS Afumaţi (IF) (Marian Bucurescu – Bucureşti);
– ACS Berceni (IF) – CS Ştefăneşti (IF) (obs. Adrian Rămureanu – Bucureşti);
– CS Vişina Nouă (OT) – ACS Progresul Cernica (IF) (obs. Oleg Iacomi – Piteşti; se dispută pe 09.03, ora 15.00).
La jumătatea campionatului, clasamentul seriei a 3-a, Liga a 3-a se prezintă astfel:
1. ACS Berceni 12 10 2 0 26-4 32 (11)
2. CS Ştefăneşti 12 7 2 3 18-14 23 (5)
3. FC Caracal 12 6 4 2 12-5 22 (4)
4. CS Baloteşti 12 6 2 4 14-11 20 (-1)
5. CS Afumaţi 12 5 4 3 24-9 19 (4)
6. Inter Clinceni 12 5 3 4 15-16 18 (3)
7. Viitorul Domneşti 12 6 0 6 13-16 18 (0)
8. Progresul Cernica 12 4 2 6 14-18 14 (-1)
9. CS Vişina Nouă 12 3 5 4 12-16 14 (-4)
10. FC Voluntari 12 2 5 5 9-13 11 (-10)
11. FCM Alexandria 12 2 3 7 13-23 9 (-9).
12. CS Tunari 12 2 3 7 15-27 9 (-6)
13. Concordia II Chiajna 12 1 3 8 9-22 6 (-15)
B. Pană