Sport

După o vacanţă de câteva luni, HC Teleorman Alexandria reia pregătirile săptămâna viitoare

hctDupă un sezon în care a reuşit să realizeze obiectivul propus, clasarea în primele 7 locuri şi menţinerea în nucleul echipelor din prima jumătate a ierarhiei, Handbal Teleorman Alexandria priveşte spre noul sezon. În condiţiile în care dificultatea şi nivelul competiţiei sunt tot mai ridicate, un exemplu fiind sezonul trecut, când primele patru clasate în seria A au primit drept de promovare în Liga naţională (doar trei echipe înscriindu-se pentru prima ligă – CSM Ploieşti, CSU Danubiul Galaţi, CSM Focşani), valoarea sportivă a seriei de sud-est se poate spune că a fost superioară celei de vest.

Vorbond despre noul sezon al Diviziei A, deşi mai sunt 20 de zile până la startul campionatului, echipa Handbal Teleorman Alexandria nu a reluat încă pregătirile. Iar principala cauză este starea de incertitudine în care se află sportul alexăndrean la acest moment, din cauza blocării finanţărilor către sport, de Curtea de Conturi. Cu toate acestea, pentru noul sezon care va debuta în data de 6 septembrie a.c., clubul alexăndrean şi-a “creionat” un lot de jucători, care va fi pregătit şi condus de antrenorul Sabin Dacău. “Chiar dacă nu este complet lotul, sperăm să începem, pregătirile săptămâna viitoare, în data de 5 august, aşa am stabilit cu clubul”, a spus antrenorul Sabin Dacău, cel care recunoaşte faptul că perioada pentru pregătire şi omogenizare a lotului este foarte scurtă. “Faţă de multe echipe, suntem puţin în urmă, ştim că este mai târziu, însă asta e situaţia, nu avem ce face, sperăm să acumulăm pe parcurs”, a spus experimentatul antrenor.

În privinţa noului sezon al Diviziei A, deocamdată sunt înscrise 25 de echipe, care vor fi împărţite  în două grupe geografice, de 12/13 echipe; însă, până la startul campionatului (în noul sezon jocurile din Divizia A se vor disputa duminica) mai pot apărea multe modificări.

B.Pană

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.