Ferma agricolă aferentă Liceului Tehnologic „Nicolae Bălcescu”, aflată într-o stare avansată de degradare în urmă cu doar câţiva ani, a necesitat lucrări de reabilitare şi modernizare, precum şi demolarea şi reconstrucţia unor clădiri, în vederea asigurării unui spaţiu de învăţământ corespunzător pentru cei aproximativ 830 elevi ai instituţiei de învăţămât. Astfel, cu sprijin financiar nerambursabil, au fost realizate lucrări de reabilitare şi modernizare a spaţiilor de desfăşurare a cursurilor din cadrul fermei şi, totodată, a fost posibilă dotarea cu echipamente didactice în concordanţă cu cerinţele domeniilor de pregătire profesională.
Pentru proiectul Ferma Grup Şcolar Agricol, Municipiul Alexandria a primit asistenţă financiară nerambursabilă în cadrul celui de-al doilea apel de proiecte Regio, deschis în martie 2014 pentru Domeniul major de intervenţie 3.4 „Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă”.
De investiţia ce s-a ridicat la suma de 11.109.964, 72 de lei vor beneficia cei 833 de elevi ai Liceului „N. Bălcescu”, precum şi cei 130 de studenţi ai Facultăţii de Inginerie din cadrul Universităţii Valahia.
„Este singura bază didactică din ţară realizată după toate normele europene „
După aproape doi ani de la demararea proiectului, timp în care au fost reabilitate reţelele tehnico-edilitare de apă, canalizare, alimentare cu energie electrică, gaze naturale, iluminat public, au fost executate lucrări de amenajări exterioare (aleile carosabile, pietonale, împrejmuire), au fost reabilitate două clădiri existente (clădirea şcoală şi clădire maiştri), desfiinţarea a opt clădiri existente care prezentau degradări majore şi nu erau sigure în exploatare (adăposturi de animale) şi construirea unui număr de 9 clădiri cu destinaţia laboratoare (prelucrare lapte, prelucrare carne, patiserie), filtru sanitar (sector industrie alimentară şi sector zootehnic), spital veterinar, depozit cereale, ateliere (mecanic şi lăcătuşerie), adăposturi pentru suine, ovine, taurine şi păsări (găini) şi au fost achiziţionate utilaje şi echipamente tehnologice şi funcţionale necesare desfăşirării activităţilor didactice în toate atelierele şi laboratoarele, ferma agricolă aferentă Liceului Tehnologic „Nicolae Bălcescu” este, în prezent, singura bază didactică din ţară realizată după toate normele europene.
În cadrul unei conferinţe de presă ce a avut loc miercuri, 15 septembrie, Victor Drăguşin, primarul Municipiului Alexandria, a vorbit despre importanţa investiţiei pentru învăţământul alexăndrean şi nu numai.
„Cel mai important obiectiv dedicat activităţii de învăţământ din mandatele mele, proiect început în anul 2008, avânt în vedere solicitările şi necesarul de forţă de muncă în agricultură, acesta fiind, de altfel, specificul judeţului nostru. Este un obiectiv născut după foarte mult travaliu, proiectul a fost făcut pentru finanţare europeană, acceptat, nefinanţat în prima tranşă şi aici n-aş vrea să dau vina pe politic şi o să spun că aşa a fost să fie. Odată cu anul 2012 s-au găsit resurse financiare pentru a demara acest obiectiv, extrem de important pentru ceea ce înseamnă învăţământul de specialitate. Este singura bază didactică din ţară realizată după toate normele europene şi acum cu adevărat putem spune că elevii noştri, cei care cu adevărat vor să îmbrăţişeze această meserie, au unde să-şi desfăşoare activitatea. Şi aici trebuie menţionat că nu doar elevii care vor continua cursurile Liceului Agricol, ci şi studenţii de la Universitatea Valahia, care nu sunt deloc puţini, sunt 130 de studenţi la Agronomie şi la Ingineria Mecanică, pe lângă cei 830 de elevi ai Liceului Agricol. Cum am spus deja, a fost un obiectiv destul de greu de realizat, au fost construite nouă clădiri şi demolate opt şi au fost păstrate două clădiri din patrimoniul vechi. Investitiţia s-a ridicat la suma de 11 milioane de lei, cea mai mare parte, respectiv 72 de milioane de lei fiind din fonduri europene, restul fiind de la bugetul local”, a declarat primarul Municipiului Alexandria.
Ferma va fi administrată de Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu”
După finalizarea proiectului, ferma agricolă aferentă Liceului Tehnologic „Nicolae Bălcescu” a fost recepţionată de municipalitate urmând ca, la următoarea şedinţă ordinară a Consiliului Local să fie dată în administrarea instituţiei de învăţământ. De asemenea, a precizat Victor Drăguşin, primarul municipiului Alexandria, Consiliul Local a aprobat deja suma de 22.500 de lei pentru dotarea sălilor de clasă din clădirea şcoală.
„Am recepţionat în această lună obiectivul, este recepţionat din punct de vedere instituţional, se află în patrimoniul municipiului şi urmează ca la prima şedinţă a Consiliului Local să o dăm în administrare Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu”, nu înainte de a stabili cu conducerea şcolii care ar fi necesarul de resurse financiare pentru funcţionarea efectivă a acestui obiectiv. Mai sunt două teme pe care o să le lansez în dezbatere publică, împreună cu conducerea liceului şi cu Inspectoratul Şcolar Judeţean şi anume, în cel mai scurt timp posibil, să transforme acest liceu într-o şcoală de arte şi meserii, pentru a pregăti cadre tehnice cu studii medii pentru agronomie. De asemenea, se va prelungi contractul de colaborare între Liceul Agricol şi Universitatea Valahia, astfel încât vor putea beneficia şi studenţii de la această universitate de această bază”, a adăugat primarul Victor Drăguşin. (Violeta Mocanu)