În urma alegerilor locale de pe 5 iunie, PSD s-a ales cu 65 de primării, 18 consileri judeţeni şi un număr semnificativ de viceprimari şi majorităţi în consiliile locale din judeţ. Liberalii, în schimb, deşi au în spate două partide, s-au mulţumit cu 28 de primării, 11 mandate de consilieri judeţeni şi mai multe majorităţi în consiliile locale, în special acolo unde sunt primari PNL.
De asemenea, cu trei primării şi două mandate de consilieri judeţeni, dar şi cu un post de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean s-a ales ALDE, formaţiune nouă pe scena politică din judeţ, în timp ce o primărie a revenit PMP.
După scrutinul pentru locale însă, atenţia formaţiunilor politice din judeţ se îndreaptă, încet dar sigur, către alegerile parlamentare din toamna acestui an. Şi, având în vedere faptul că, începând cu legislatura viitoare, judeţul Teleorman va trimite în Parlament jumătate din numărul de parlamentari aleşi în 2012, lucrurile se complică pentru partidele politice.
Potrivit legii alegerilor parlamentare, promulgate de preşedintele Klaus Iohannis în vara anului trecut, la alegerile generale din toamna acestui an, votul va fi unul pe liste, iar numărul de parlamentari va fi mai mic decât în actuala legislatură, normele de reprezentare fiind, potrivit legii în vigoare, de un deputat la fiecare 73.000 de locuitori şi un senator la fiecare 168.000 de locuitori. Aceasta normă înseamnă un număr total de 466 de aleşi, respectiv 308 deputaţi, 134 de senatori, 18 parlamentari ai minorităţilor şi 6 parlamentari ai diasporei, un numar foarte apropiat de cel din 2008, faţă de 588 cât sunt în prezent, mult mai mare însă faţă de 300 cât a fost votat la referendumul din 2009.
Aşadar, începând cu alegerile din toamnă, teleormănenii vor trimite în Parlament şase parlamentari, patru deputaţi şi doi senatori, în timp ce, la alegerile generale din toamna anului 2012, electoratul teleormănean a trimis în Parlament opt deputaţi şi doi senatori. Atunci, Nicolae Mohanu, Timotei Stuparu, Liviu Dragnea, Cătălina Ştefănescu, Adrian Simionescu şi Valentin Boboc, din partea PSD, Alin Bucur şi Florinel Dumitrescu, din partea PP-DD, Crin Antonescu, Marin Almăjanu şi Ică Florică Calotă, din partea PNL, dar şi Lucian Militaru, din partea PD-L, s-au instalat în scaunele de senatori, respectiv deputaţi, pentru a reprezenta interesele electoratului teleormănean. (Violeta Mocanu)