Politic

După fuziunea cu UNPR, în Teleorman, PMP a rămas tot cu o primărie şi doi consilieri judeţeni

Cele două formaţiuni politice au fuzionat, oficial, sub votul unanim al celor peste 2.500 de delegaţi care au participat miercuri, 20 iulie, la congresul de la Palatul Parlamentului, în urma căruia partidul „interesului naţional” a dispărut, fiind absorbit de Partidul Mişcarea Populară.

În urma fuziunii, la nivel naţional, PMP se laudă cu peste 2500 de consilieri locali, 44 de primari, 51 de consilieri judeţeni, 8 vicepreşedinţi de consilii judeţene, dar şi 35 de consilieri la sectoarele Capitalei.

În ceea ce priveşte judeţul Teleorman, organizaţia judeţeană a PMP s-a ales, în urma scrutinului pentru alegerile locale de pe 5 iunie, cu o primărie, respectiv ce a de la Mavrodin, cu doi consilieri judeţeni, validaţi fiind Adrian Florescu şi Teodor Ogrăzeanu, şi 48 de mandate în consiliile locale, dintre care unul în Consiliul Local de la Turnu Măgurele şi două în Consiliul Local de la Roşiorii de Vede.

UNPR, în schimb, partidul înghiţit de PMP, n-a reuşit să câştige la locale nici mandate de primari şi nici mandate de consilieri judeţeni, însă s-a ales cu 27 de mandate de consilieri locali, dintre care două mandate în Consiliul Local de la Roşiorii de Vede.

În noua formulă, după fuziune, Partidul Mişcarea Populară a rămas aşadar cu primăria de la Mavrodin şi cele două mandate de consilieri judeţeni, însă la cele 48 de mandate de consilieri locali deţinute, s-au adăugat cele 27 de mandate ale UNPR. Interesant de văzut în acest caz este modul în care vor fi păstrate alianţele de la nivel local, unde PMP a format majorităţi cu PNL, în timp ce reprezentanţii UNPR au preferat să facă pasul spre PSD.

Despre modul în care vor fi împărţite funcţiile în organizaţia judeţeană, după fuziunea cu UNPR, nu se pot spune, încă, prea multe, însă este cert faptul preşedinţia organizaţiei va rămâne la partidul care a obţinut un scor mai bun în alegeri, în cazul judeţului Teleorman, la PMP. (Violeta Mocanu)

4 Comments

  1. Florescu Adrian un analfabet. am fost coleg cu el de clasa la Liceul Agricol si toata lumea stia ce poama este. Noroc cu parintii lui care carau la profesori ca Adrian sa treaca clasa.
    sa incurcat cu doamna Viki fata de casa clasei politice a domnului Dragnea care acum ii este sotie. dupa ce si-a abandonat familia.
    Adriane esti un ratat!!!

  2. Libiu DOCEANU

    Groparul municipiului Rosiori de Vede, CRETI-NUTZU, la ce partid mai abereaza!?I-a dat drumul Glavan, ciorditorul din Doafe, jupuitorul pietii agro, din lesa?!Dar Buruiana, l-a cinstit pe acest retard, numit NUTZU, pentru cei 80 metrii patrati furati din parcul central???CRETI-NUTZULE-PUSCARIA TE MANCA, cu TETICI a ta, cu tot!!!

  3. fiti drepti ca bradul…nu supusi ca salcia..

  4. tradatori de neam si tara…

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.