Politic

După ce primarii au fost aleşi într-un singur tur de scrutin, Senatul a adoptat proiectul de lege privind alegerea în două tururi

Plenul Senatului a constatat, luni, intrarea în adoptare tacită a Proiectul de lege iniţiat de deputatul Partidului Mişcarea Populară Eugen Tomac, care prevede alegerea primarilor în două tururi de scrutin, şi nu un tur, aşa cum este legea alegerilor locale în prezent.

Propunerea legislativă pentru modificarea art. 101 din Legea 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali a intrat în adoptare tacită încă de pe data de 9 iunie.

Potrivit proiectului de lege, pentru funcţia de primar este declarat ales candidatului care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea voturilor valabil exprimate. Cu toate acestea, în cazul în care niciunul dintre candidaţi nu a întrunit jumătate plus unu din totalul voturilor exprimate se organizeaază un nou tur se scrutin la două săptămâni de la primul tur, la care participă numai primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur, respectiv candidaţii aflaţi în situaţie de balotaj şi este declarat ales, în acest caz, candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate.

“Alegerea primarului într-un singur tur reduce foarte mult caracterul reprezentativ al rezultatului electoral şi scade capitalul de identificare al electoratului cu alesul. (…) Situaţia este cu atât mai problematică în cazul unui nivel ridicat de absenteism, care fragilizează actul de reprezentare. (…) Din punct de vedere sociologic, cunoaştem faptul că alegătorii acordă un vot preferenţial în primul tur, optând pentru candidatul preferat, în timp ce în al doilea tur sunt mai susceptibili a acorda un vot utilitar, optând pentru candidatul cu cele mai multe şanse. Această reducere a posibilităţii alegătorului de a vota preferenţial poate avea două efecte perverse: creşterea absenteismului prin demobilizare, dar şi favorizarea partidelor mari având în vedere că un vot util nu este acordat de obicei partidelor mici”, se arată în expunerea pe motive a proiectului de lege.

Proiectul de lege care prevede alegerea primarilor în două tururi de scrutin merge, după adoptarea tacită din Senat, la Camera Deputaţilor, forul decizional în acest caz. (Violeta Mocanu)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.