Sport

Dunărea Zimnicea a câştigat ediţia a 43-a a Cupei Teleormanul!

cupa1cupa3 - dunarea zimniceacupa4 - Unirea Brancenicupa5cupa6cupa7După aproape două luni de competiţie, ediţia 2015 a Cupei Teleormanul s-a încheiat duminică după-amiază, odată cu finala turneului disputat la Brânceni. Unul din cele mai reuşite turnee din ultimii şi-a decis învingătorul la loviturile de departajare, iar trofeul a ajuns şi de această dată la echipa cotată cu şansa a doua. Dunărea Zimnicea, formaţie care a surprins în acest an prin seriozitatea cu care a abordat Cupa Teleormanul, a rezistat tăvălugului echipei Unirea Brânceni, a avut un portar mai bun la penaltiuri şi mai multă precizie la loviturile de departajare. Toate acestea au fost suficiente pentru ca Dunărea Zimnicea să câştige în premieră trofeul Cupa Teleormanul, performanţă pe care o obţine pe terenul echipei care obţinuse ultimul trofeu chiar la Zimnicea!

Să remarcăm faptul că, aşa cum a promis înaintea disputării turneului, Consiliul Judeţean Teleorman a oferit o surpriză plăcută participanţilor şi a suplimentat premiile cu suma de 1000 lei, astfel că valoarea totală a premiilor încasate de echipe s-a ridicat la 7000 lei! Pe lângă aceşti bani au fost mingile, cupele şi diplomele oferite de AJF Teleorman, organizatorul tehnic al competiţiei.

Turneul final al ediţiei 2015 a Cupei Teleormanul a avut parte de o vreme caniculară, atât sâmbătă, cât mai ales duminică, fiind înregistrate temperaturi de peste 37 grade, însă la nivelul terenului căldura a depăşit cu mult 45 de grade! De aceea, mai ales la finala mare (care a început la ora 13.06) toată lumea căuta umbra, iar jucătorii au resimţit acut căldura. Despre finală, trebuie spus că gazdele au abordat foarte încrezătoare jocul, s-au aruncat în jumătatea oaspeţilor, însă au întâlnit o echipă arţăgoasă, care s-a organizat bine în defensivă şi a avut în poartă unul din cei mai buni portari ai judeţului, Cătălin Leocă. Singurul moment în care zimnicenii au cedat a fost la o greşeală individuală, care avea să fie speculată de Sorin Bucă (33), însă forcingul n-a fost slăbit până la pauză. Totuşi, când au avut şansa, oaspeţii au arătat că ştiu bine cartea contraatacului, iar o fază care a surprins defensiva gazdelor a fost valorificată de atacantul George Marinescu (42), poate omul finalei. Repriza secundă a fost sub aceleaşi coordonate, gazdele au împins mereu jocul spre careul oaspeţilor, însă defensiva zimniceană a respins de fiecare dată, mulţumindu-se uneori cu momentele de respiro oferite de atacanţi. Şi, în ciuda diferenţei clare din teren, jocul s-a încheiat egal, astfel că s-a ajuns la loviturile de departajare, acolo unde experienţa portarului din Zimnicea (două mingi apărate, una peste) şi determinarea executanţilor (trei goluri) au adus primul trofeu al Cupei Teleormanul la Zimnicea!

Să mai punctăm faptul că Metalul Frăsinet s-a impus fără probleme în jocul pentru locul 3, contra chipei Rapid Buzescu, iar la finalul competiţiei, organizatorii au acordat premiul pentru fairplay echipei Unirea Brânceni.

 

Premii de 7000 lei din partea Consiliului Judeţean

Aşa cum s-a spus încă de la şedinţa tehnică cu echipele pentru atribuirea turneului final, ediţia din acest an a Cupei Teleormanul a beneficiat de un suport financiar mai mare decât anul trecut. În cadrul festivităţii de premiere, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Gâdea, a înmânat premiile cuvenite echipelor în funcţie de locul ocupat. Iată valoarea premiilor aocrdate în cadrul turneului final al Cupei Teleorman: locul I, Dunărea Zimnicea – 2600 lei; locul II, Unirea Brânceni – 1400 lei; locul III, Metalul Frăsinet – 900 lei; locul IV, Rapid Buzescu – 700 lei; premiul pentru fairplay, Unirea Brânceni – 1400 lei.

 

Rezultatele tehnice ale turneului final al Cupei Teleormanul, ediţia 2015, disputat la Brânceni, 15/16 august:

– finala mare (jocul pentru locurile 1-2) Unirea Brânceni – Dunărea Zimnicea 1-1; 2-4 la lovituri de departajare (Sorin Bucă 33 / George Marinescu 42; la penaltiuri au marcat (Brânceni) Sorin Bucă, Cosmin Dana / (Zimnicea) George Marinescu, Bogdan Daşa, Laurenţiu Măgureanu; au ratat (Brânceni) C. Desculţu, A. Roman, N. Bucă / C. Cocoş. Au jucat: Unirea Brânceni: D. Alecu, D. Zamfir, G. Popa, I. Grosu, S. Bucă, M. Mitran, C. Dana, C. Paţe, C. Păun, C. Desculţu, N. Bucă; A. Petrică, A. Roman, G. Marin, F. Răuţă, D. Lucan; antrenor Nicu Lixandru. Dunărea Zimnicea: C. Leocă, I. Bibina, L. Măgureanu, F. Constantin, E. Calciu, B. Daşa, I. Mitală, F. Mihăiţă, C. Salaman, M. Tereuci, G. Marinescu; L. Peia, M. Neacşu, D. Luca, A. Marincea, C. Cocoş, M. Câşlariu, L. Bălan; antrenor Sică Toţe.

Au arbitrat: Marius Bobe (Videle), Aurel Tănase (Roşiori), Ionuţ Popa (Alexandria); rez. Stelian Cutieru (Alexandria).

– finala mică (jocul pentru locurile 3-4) Metalul Frăsinet – Rapid Buzescu 3-1 (Florin Parolea 20, Dorin Pandele 55 pen, Adrian Ilie 64 / Ilie Albu 70); Metalul Frăsinet: M. Nan, C. Puiu, I. Ghibirdic, A. Stafie, I. Stoian, C. Păun, M. Cazacu, D. Pandele, F. Parolea, C. Vezeanu, A. Ilie; antrenor Ion Băjan. Rapid Buzescu: A. Crăciun, A. Constantin, I. Buzică, I. Badea, V. Dobre, I. Albu, M. Ciofalcă, A. Necşoi, C. Mircea, F. Matei, V. Spătaru; antrenor Florin Răducu.

Au arbitrat: Mircea Belinaş (Zimnicea), Marius Dobrin (Roşiori), Traian Ene (Plosca), rez. Stelian Cutieru (Alexandria).

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.