Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Teleorman, informează că, în perioada 24.07.2019 – 14.08.2019, Institutul de Diagnostic și Sănătate Animala București (IDSA) – Laboratorul National de referință pentru Pesta Porcină Africană (PPA) a confirmat prezenta virusului acestei boli, în probele prelevate de la cadavre de porc domestic din 10 exploatații non-profesionale situate în satul Lisa, comuna Lisa.
În urma confirmării diagnosticului prin Buletinele de Analiza (BA) emise de IDSA și existenței suspiciunii de PPA în alte exploatații non-profesionale din aceeași localitate, s-a dispus măsura uciderii preventive a suinelor din satul Lisa, comuna Lisa, începând cu data de 20.08.2019, în urma unei analize de risc intreprinsa de către specialiștii epidemiologi ai DSVSA Teleorman.
Până la această dată, la nivelul județului Teleorman, s-a dispus măsura uciderii preventive a suinelor în 15 localități, astfel că au fost uciși 4.420 de porci din 1.065 de gospodării.
Centrul Local de Combatere a Bolilor Teleorman (CLCB) a stabilit Planul de măsuri privind controlul, combaterea și eradicarea PPA, precum și stabilirea zonelor de restricții. Ancheta epidemiologica este în desfășurare, iar DSVSA Teleorman solicita sprijinul și înțelegerea cetățenilor pentru respectarea măsurilor impuse de autorități, având în vedere consecințele economice grave generate de apariția acestei boli.
Orice suspiciune de boala trebuie anunțata imediat medicului veterinar din localitate, DSVSA Teleorman sau autorităților locale. Proprietarii animalelor afectate de PPA vor fi despăgubiți de stat în condițiile prevazute în legislație.
Pesta Porcina Africana (PPA) nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire la aceștia, virusul PPA având însa impact major la nivel economic și social. Astfel, autoritățile aduc în atenția crescătorilor/deținătorilor de porcine din exploatațiile profesionale și gospodăriile non profesionale de suine principalele măsuri de biosecuritate ce trebuiesc avute în vedere în scopul prevenirii apariției, respectiv a identificării incipiente a bolii la animalele pe care acestea le dețin.
Proprietarilor de suine li se recomandă: să nu intre în adăposturile unde sunt crescuți porcii, cu încălțămintea și hainele cu care au umblat pe stradă (este recomandat chiar ca, pentru dezinfecția la intrarea în adăpost, să fie pusă o tăviță cu paie/alt material absorbant îmbibate cu o soluție slabă de sodă caustică sau un dezinfectant autorizat); să crească porcii doar în spații îngrădite, fără posibilitatea de a veni în contact cu porci străini, cu porci mistreți sau cu proprietari străini care dețin porci domestici; hrănirea animalelor se face doar cu furaje sigure, specifice speciei, cu origine cunoscută, fiind interzisă hrănirea porcilor cu resturi alimentare rezultate în gospodăria proprie sau provenite de la unitățile de alimentație publică (restaurante, cantine etc.); să nu fie scoase scroafele sau vierii din exploatație, în scopul montei cu animale din altă exploatație; să nu cumpere purcei din locuri necunoscute, fără a fi identificați (cu crotalie) și fără certificat sanitar veterinar de sănătate eliberat de medicul veterinar de liberă practică împuternicit; să nu folosească în hrana animalelor iarbă culeasă de pe câmp, pentru că ar fi putut să vină în contact cu porci mistreți bolnavi; să anunțe de urgență medicul veterinar local, a medicului oficial zonal sau direct a DSVSA Teleorman (telefon 0247319638) precum și a primăriei/consiliul local, despre orice caz de îmbolnăvire care evoluează la porcii domestici cu febră mare și mortalitate crescută, respectiv a identificării de cadavre sau porci sălbatici bolnavi, în scopul aplicării precoce a măsurilor de diagnostic și prevenire.
De asemenea, este interzisă comercializarea, înstrăinarea sau mișcarea sub orice formă a porcilor vii, a cărnii și produselor din carne de porc provenite din zonele de restricție, ca urmare a evoluției virusului pestei porcine africane.
Funcționarea târgurilor săptămânale din localitățile Smârdioasa și Piatra a fost anulata.