Economie

DSVSA a organizat întâlniri de informare cu privire la boala limbii albastre

Având în vedere că în unele judeţe din ţară mai multe bovine au fost diagnosticate cu boala limbii albastre, care nu afectează omul, dar care generează pagube economice, Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Teleorman a organizat întâlniri de informare şi instruire cu medicii veterinari oficiali, cu reprezentanţii asociaţiilor profesionale ale crescătorilor de bovine şi ovine şi fermierii.

Astfel, potrivit DSVSA Teleorman, la nivelul judeţului, medicii veterinari şi fermierii au fost instruiţi privind aspectele clinice ale bolii şi obligaţi de a anunţa autorităţile la primele semne de îmbolnăvire.

De altfel, la nivel de judeţ se derulează programul de recoltare serologică pe probe recoltate din localităţile ţintă şi s-a intensificat controlul entomologic pentru identificarea speciilor de insecte, vectori ai virusului. În colaborare cu poliţia de frontieră s-au înăsprit şi controalele la punctele de trecere a frontierei la Zimnicea şi Turnu Măgurele, în sensul de interzicere a tranzitului de bovine, ovine şi caprine, neînsoţite de documente legale.

Potrivit specialiştilor teleormăneni, boala este cauzată de un virus care este transmis de o specie de insecte hematofage, nu prin contact direct între animale, şi afectează toate rumegătoarele. Boala nu se transmite la om. De asemenea, nici laptele sau carnea provenite de la animalele bolnave nu constituie un pericol pentru sănătatea umană. În ceea ce priveşte semnele bolii, acestea sunt febră intensă, lipsa poftei de mâncare, congestionarea mucoaselor, iar după câteva zile semnele se agravează, apar scurgeri nazale şi salivaţia abundentă, edemul botului şi al limbii, aspectul cianotic al limbii, acesta din urmă dând şi denumirea bolii.

Mortalitatea este variabilă, în funcţie de situaţie, majoritatea animalelor mor, iar cele care trec prin boală rămân purtătoare de virus. Nu există tratament specific, animalele se pot vindeca în şapte şi zece zile. (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.