Multe instituţii publice din judeţ nu respectă drepturile persoanelor cu dizabilităţi sau le respectă doar pe jumătate în sensul că toţi deţin rampe de acces pentru persoanele cu dizabilităţi, însă doar atât. La finele anului trecut s-a desfăşurat campania privind verificarea şi monitorizarea asigurării accesului neîngrădit al persoanelor cu handicap la serviciile publice. Din nefericire, drepturile persoanelor cu dizabilităţi sunt respectate de ochii lumii spre deloc. În urma unei verificări a Agenţiei Judeţene de Prestaţii şi Inspecţie Socială de la finele lui 2014 s-a constatat lipsa locurilor de parcare, a grupurilor sanitare adaptate pentru persoanele cu handicap, lipsa interpreţilor mimico-gestuali sau a birourilor de informaţii adecvate, ne-a declarat Mihăiţă Ghimiş, directorul executiv al Agenţiei Judeţene de Prestaţii şi Inspecţie Socială Teleorman.
Deşi există o legislaţie bogată în prevederi favorabile acestei categorii de persoane, în realitate, copiii şi adulţii cu dizabilităţi rămân izolaţi în scaunele lor cu rotile. Dacă instituţiile publice dispun de rampe de acces, chiar dacă nu tocmai accesibile, fie pentru că nu a fost spaţiu suficient pentru costruirea lor, fie pentru că panta este prea abruptă şi nu estei practicabilă, instituţiile publice au. Însă unele şcoli şi grădiniţe, nu dispun încă de rampe de acces.
De toalete speciale, birouri de informare adaptate persoanelor cu dizabilităţi sau altfel de dotări care să le faciliteze accesul la informaţie persoanelor cu dizabilităţi, nici nu se poate pune problema pentru că acestea sunt inexistente. Nici societăţile comerciale de transport în comun public sau taximetrie nu au în dotare autoturisme sau vehicule adaptate. Au fost trasate planuri de remediere pentru fiecare instituţie în parte, iar anul viitor cele care nu intră în legalitate vor fi sancţionate. La fel de ignorate sunt şi persoanele cu deficienţe de auz. În instituţii nu există interpret mimico-gestual.
“La finele anului 2014 s-a desfăşurat campania privind verificarea şi monitorizarea asigurării accesului neîngrădit al persoanelor cu handicap la serviciile publice. Au fost verificate toate unităţile adminstrativ-teritoriale şi instituţiile publice din judeţ. S-a constatat lipsa grupurilor sanitare adaptate pentru persoanele cu handicap, lipsa interpreţilor mimico-gestuali sau a birourilor de informaţii. Toate instituţiile publice însă dispun de rampe de acces. Au fost lăsate planuri de măsuri pentru remedierea deficienţelor”, ne-a declarat directorul executiv al Agenţiei Judeţene de Prestaţii şi Inspecţie Socială Teleorman. (C.P.)