Sport

Dragoş Balauru a făcut sărbătorile acasă – “Visul oricărui fotbalist este să joace în cupele europene!”

Considerat cel mai valoros portar pe care l-a dat Teleormanul în ultimele decenii, Dragoş Balauru se află în vacanţă acasă, în Poroschia. Portarul care s-a evidenţiat pe prima scenă a ţării prin paradele sale, dar şi prin tehnica lovirii mingii, cu piciorul stâng, face parte din lotul echipei Viitorul Constanţa, echipă care de anul trecut îşi dispută jocurile la Chiajna. Despre prezenţa sa în lotul echipei patronate de Gheorghe Hagi, Balauru a spus: “A fost o conjunctură, zic eu favorabilă, prin care am ajuns la Viitorul. Eram la Rapid, situaţia devenise foarte nesigură acolo, riscam să jucăm în Liga a 2-a şi, sincer, nu vroiam să joc din nou acolo, dar a apărut această variantă, la Viitorul, pe care am acceptat-o fără reţinere. Dar, pot să spun că pe Gheorghe Hagi l-am cunoscut personal, am vorbit cu dânsul şi pentru mine este un model, un om care a demonstrat în carieră şi în tot ceea ce a făcut până acum seriozitate, profesionalism şi respect faţă de această muncă!”

Cotat la 500.000 euro valoare de piaţă, portarul Dragoş Balauru (24 de ani) s-a aflat în vizorul mai multor echipe de top din România, inclusiv Dinamo sau Rapid. Ajunsese în curtea Rapidului, însă a venit acel scandal din vara anului trecut, când Rapidul a fost retrogradată, iar Balauru a preferat să continue în prima ligă. După câteva sezoane în care a trecut pe rând pe la FCM Târgu Mureş şi Universitatea Cluj, portarul din Poroschia pare să se fi liniştit, mai ales că are un contract valabil până în 2016 cu Viitorul Constanţa.

Recentele sărbători de iarnă, Dragoş le-a făcut acasă, la Poroschia, alături de familie şi speră ca anul 2014 să fie unul mai bun decât precedentul. “Sper ca anul 2014 să fie mai bun pentru mine decât cel care a trecut, sper în primul rând să fiu sănătos, să pot juca şi să joc cât mai bine”, a spus goalkeeperul teleormănean, care a ţinut să spună care este scopul său în carieră: “Fiecare fotbalist îşi doreşte să joace cât mai sus, visul fiecăruia este să joace în Liga campionilor, în Europa League, recunosc că mă gândesc chiar şi la echipa naţională. Dar, toate astea pot veni doar prin muncă, important este să joc şi să demonstrez că pot să fac faţă la un nivel cât mai sus!”

 

Dragoş Balauru (n. 11.11. 1989), originar din Poroschia

– a început fotbalul la CSS Alexandria;

– a jucat în carieră pentru Petrolul Videle, FC Snagov, FCM Târgu Mureş, Universitatea Cluj Napoca, Rapid Bucureşti, Viitorul Constanţa;

– cotă de transfer: 500.000 euro (transfermarkt.ro).

B. Pană

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.