Eveniment

Doua persoane grav ranite, dupa ce masina in care se aflau a intrat intr-un copac

Pompierii militari roșioreni au fost alertați, sambata, prin apel la numarul unic de urgenta 112, de producerea unui accident rutier, pe raza localității Dulceanca, cu două victime, posibil încarcerate, transmite ISU Teleorman.

Pentru salvarea persoanelor, la fața locului s-au deplasat două echipaje de intervenție de la Detașamentul de Pompieri Roșiorii de Vede, cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și un echipaj medical de la Serviciul de Ambulanță Județean.

În urma accidentului, in care un autoturism a intrat într-un pom de pe marginea carosabilului, au rezultat două victime, conștiente și cooperante, dintre care una încarcerată.

Persoana încarcerată, o femeie de 43 de ani, a fost scoasă de pompier din caroseria deformată cu ajutorul accesoriilor de descarcerare și predată echipajului SAJ pentru îngrijiri medicale și transportarea la spital.

Cealalta victimă, un tânăr de 22 de ani, conducătorul auto, ce acuza diferite traumatisme, a fost preluat de echipajul SMURD.

Cazul a fost preluat de polițisti, care vor stabili imprejurarile producerii accidentului rutier.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.