Politic

Două moţiuni ale liderilor PDL au fost prezentate vineri în Teleorman – Elena Udrea: “Trebuie să trimitem USL în opoziţie, chiar dacă acum acesta pare un obiectiv fantasmagoric”

Lansare Udrea_0053Carmen Dumitrescu

În contextul cursei interne pentru putere din PDL, judeţul Teleorman a devenit din nou scena de derulare a confruntărilor politice, promovate cu atâta înverşunare în ultima perioadă. Astfel că, după vizita lui Vasile Blaga în Teleorman, motivată de prezentarea moţiunii sale, iată că vineri a venit rândul Elenei Udrea să facă un astfel de gest.

Supriza lui Niţulescu

În mod cu totul şi cu totul suprinzător şi deloc galant în raport cu Elena Udrea, Teodor Niţulescu a invitat la eveniment, pentru prezentarea moţiunii Monicăi Macovei şi pe Teodor Baconschi, ajuns la Alexandria încă din timpul prezentării moţiunii anunţate cu câteva zile în urmă de liderii locali ai PDL. Aşezată în prezidiu, alături de Teodor Niţulescu, Elena Udrea nu a părut să se simtă extrem de confortabil în Teleorman, felul în care a fost primită, dar şi întreruptă în timpul prezentării moţiunii sale, deranjând-o vizibil pe cea mai puternică femeie din PDL.  Pe de altă parte, încă din momentul prezentării invitatei, Teodor Niţulescu a ţinut să precizeze că el este adeptul unei alte moţiuni, în speţă, cea a lui Blaga, moment în care Elena Udrea a simţit nevoia să intervină: “Toți facem greșeli în viață, dar domnul Nițulescu are timp să-și revină. Mai are cel puţin o săptămână la dispoziţie”.

Motivele prăbuşirii PDL

Printre momentele tensionate, Elena Udrea a vorbit democrat-liberarilor prezenţi la întâlnire despre situaţia actuală a partidului şi despre eventualul său viitor, sub conducerea sa: „Faptul că sunteți aici pentru prezentarea acestei moțiuni arată că există un mare interes pentru ceea ce urmează să se  întâmple cu Partidul Democrat Liberal din 23 martie încolo. Suntem cu toţii de acord că PDL nu este în vremea lui cea mai bună. Un partid care are o istorie importantă de victorii electorale, un partid care l-a dat pe preşedintele României, a dat guvernarea, a dat preşedintele Canerei Deputaţilor şi a Senatului, astăzi a pierdut două rânduri de alegeri, este în Opoziţie şi desigur fiecare dintre noi ne întrebăm ce resurse mai  are acest partid să mai câştige alegeri în România, pentru a ne întoarce la guvernare. Cu toţii în ultimul timp încercăm să aflăm  ce s-a întâmplat de am ajuns aici şi fiecare încearcă să găsească răspunsul la întrebarea de ce am pierdut un electorat care a fost cu noi  de-a lungul ultimilor 10 ani şi n-a mai fost cu noi în 2012, de ce am pierdut un milion de voturi aproape între iunie şi decembrie, de ce astăzi continuăm să pierdem electorat. Sunt întrebări care ne îngrijorează. Fiecare răspunde la această întrebare încercând să găsească o scuză pentru ceea ce probabil n-a făcut el suficient de bine şi găsim o vină întotdeauna în celălat. Eu cred că mai bine decât să ne tot întrebăm cine a greşit cel mai mult este să pornim de la  premisa că fiecare putea face mai bine şi mai mult pentru PDL în ultimii ani. Dar mai important decât să aflăm cine a fost vinovat este să dăm răspunsul la întrebarea: care este viitorul acestui partid? Mai poate acest partid să câştige din nou alegeri în România? Mai avem vreo şansă să ne întoarcem la guvernare? Şi eu cred că da… Că putem să o luăm de la capăt.  Trebuie să trimitem USL în opoziţie, chiar dacă acum acesta pare un obiectiv fantasmagoric. Întrebarea  e dacă atunci când oamenii vor înţelege că au fost minţiţi vor vedea ei în PDL alternativa la  această putere? Nu suntem o alternativă la altuala guvernare, oamenii nu ştiu lucrurile bune pe care le-a făcut guvernul, în schimb, stiu toate minciunile USL despre guvernare, pentru că prea puţini dintre noi au mai avut curajul şi dorinţa să apere guvernul. Am pierdut pe mâna noastră. Guvernul nostru era un guvern care merita să fie apărat şi să aibă dreptul să stea cu fruntea sus în faţa românilor. Dar noi am abandonat propriul guvern. Am preluat criticile USL şi singuri ne-am criticat guvernarea. Păi dacă noi am spus despre noi că nu a fost bine, păi USL ce să mai spună? „Pe  mâna voastră să pieriţi.” Şapte luni în Opoziţie partidul ăsta nu s-a mai luptat. Dacă laşi nişte minciuni ani de zile să se întipărească în mintea oamenilor, sigur că nu e timp să le contracarezi într-o campanie electorală.”

Sesiunea de interpelări

Au fost, în timpul prezentării moţiunii Elenei Udrea şi nişte intervenţii ale liderilor locali şi judeţeni ai partidului. Astfel Florenţiu Tănase a vorbit despre singurătatea democrat-liberalilor teleormăneni şi despre speranţele sale legate de implicarea Elenei Udrea, astfel încât acest lucru să nu se mai întâmple şi pe viitor: „În campaniile electorale, organizaţia Teleorman a fost orfană. Am dus bătăliile de unii singuri, aşa cum am putut şi colegii mei pot confirma acest lucru. Aici în această sală ştiu că se află într-un fel sau altul viitorul  preşedinte al partidului, aşa că vă rog să nu uitaţi niciodată de oamenii din teritoriu care luptă pentru acest partid. Atunci când partidul va duce lupte electorale în Teleorman, sunt sigur că dumneavoastră veţi veni să ne ajutaţi, pentru că sunt absolut uimit că Teleormanul a avut de dus o confruntare electorală pentru CJT şi preşedintele partidului  nu a venit să instaleze aici conducerea partidului. Aici, unde ne luptam cu cei mai puternici oameni ai USL-ului. Şi am fost pe cont propriu…”

Udrea a fost interpelată şi de deputatul Lucian Militaru, care a întrebat-o care e scenariul în cazul câştigării alegerilor interne de către Blaga: „Încă o dată constat prin prezentarea dumnevaostră că într-adevăr dispuneţi de calităţi deosebite de lider… În schimb, vreau să vă întreb un singur lucru, visavi de necesitatea menţinerii echipei, în cazul în care  Vasile Blaga va câştiga, veţi proceda în consecinţă?”  Udrea a răspuns ferm şi la această întrebare: „Eu sunt un om de partid. Chiar dacă am venit mai târziu în partid, am demonstrat că sunt un om care se luptă pentru partid, crede  în el şi asta voi face indiferent de ce se va întâmpla pe 23 martie. Şi chiar dacă sunt simplu membru, vă asigur că indiferent ce funcţie voi avea în acest partid mă voi bate pentru PDL”.

Baconschi a prezentat moţiunea Monicăi Macovei în Teleorman

În cea de-a doua parte a întâlnirii, Teodor Baconschi a prezentat moţiunea Monicăi Macovei, bucurându-se de o prezenţă ceva mai mică a membrilor PDL Teleorman. El a amintit care sunt perspectivele PDL şi care sunt alternativele viabile pentru revenirea partidului la guvernare:  „Avem două perspective: să devenim o balama la PNL, fie să ajungem la un T 0 cu figuri cu adevărat credibile în fruntea partidului să putem recâştiga electoratul acesta pierdut. Atât milionul de votanţi care a plecat din vară până în iarnă, cât şi milioanele de votanţi care mai cred în Traian Băsescu şi în programul lui de reformă a statului şi de consolidare a locului nostru în UE, dar care nu vor mai  vota un PDL stangnant. Orice partid politic este evaluat în primă instanţă prin primele 6 sau 7 figuri, cel mult. E vorba aici de un magnet pentru electorat, că nu vom mai reveni la putere decât atunci când electoratul va fi din nou convins că face ce spunem şi spunem ce facem. Avem şi transparenţă, avem şi consecvenţă.”

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.