Eveniment

Două arme letale de vânătoare, descoperite la domiciliul unui bărbat din Blejești

Marți, 11 martie, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au organizat și efectuat o activitate la domiciliul unui bărbat, în vârstă de 57 de ani, din comuna Blejești, județul Teleorman.

În urma activității desfășurate, polițiștii au descoperit două arme letale de vânătoare (una dintre ele cu alice, cal. 20 și una cu glonț, cal. 270), precum și 46 de cartușe de vânătoare cu alice. Bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, cercetările fiind continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Videle.

 

Comments are closed.