Social

Dosarul electronic, puţin folosit de medici, necunoscut de alexăndreni

Dosarul electronic al pacientului a fost dat în folosinţă medicilor de familie în urmă cu trei luni, dar nu mulţi sunt cei care îl pun în aplicare. Medicii spun că programul este greu de utilizat şi că îngreunează activitatea, dar cu timpul se vor obişnui. Reprezentanţii Casei de Asigurări susţin că este vorba de un sistem complex, care are nevoie de timp pentru a putea fi pus în aplicare, dar mai ales ca medicii să se deprindă cu el şi să-l folosească cu lejeritate.

Dosarul electronic medical trebuie să eficientizeze sistemul medical pentru că, prin intermediul său, pacienţii şi medicii ar trebui să aibă mult mai uşor acces la datele medicale. Dacă medicii de familie ştiu despre dosarul electronic, mai ales că au fost instruiţi în cadrul unor cursuri şi conferinţe, fiindu-le date inclusiv ghiduri de utilizare, cei mai mulţi dintre alexăndreni nu au auzit încă de dosarul medical electronic şi spun că este nevoie de mai multă informare din partea medicilor.

Reprezentanţii din sănătate susţin că dosarul electronic nu numai că facilitează munca medicilor de familie, dar este şi în avatanjul cetăţenilor în sensul că ei pot să deţină controlul asupra situaţiei lor medicale, iar medicul nu îi mai poate păcăli cu nimic, nu mai poate scrie reţete în numele lor, în acest dosar fiind totodată inclus şi tot istoricul medical, anterior datei de a care a fost introdus dosarul electronic.

Dosarul electronic de sănătate trebuie să includă toate datele medicale, respectiv consultaţii, trimiteri, analize, reţete, foi de observaţii. În plus, trebuie colectate permanent toate datele despre pacient. Dosarele sunt securizate, ca urmare, nu oricine poate avea acces la date. Accesul la dosarul electronic se face de pe o pagină de internet, cu un cod special al medicului. Pacienţii trebuie să-şi dea acordul pentru ca informaţiile să poate fi văzute de doctori. Singurii care au acces făra restricţii sunt medicii de la UPU.

Medicul va avea acces la informaţii dacă i oferă acest drept sau poate consulta dosarul medical doar în prezenţa pacientului. Orice modificare apărută în dosar este însoţită de data, ora şi parafa doctorului care a făcut modificări în sistem. (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.