Miercuri, 4 ianuarie, ora 21.45, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Dobrotești au depistat un tânăr în vârstă de 23 de ani, din comuna Scrioaștea, în timp ce conducea un autoturism pe DN 65A, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent.
În aceeași zi, ora 22.20, polițiștii din cadrul Poliției orașului Videle au depistat un bărbat în vârstă de 44 de ani, din orașul Videle, în timp ce conducea un autoturism în oraș, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent.
De asemenea, polițiștii au aplicat, într-un interval de 24 de ore, 61 de sancțiuni contravenționale în valoare de 21.285 de lei, au reținut 3 permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice.