Eveniment

Dosar penal pentru un bărbat din Saelele, prins la volan cu alcoolemie 1,24 mg/l

Sâmbătă, 9 iulie a.c., orele 22:10, polițiștii au depistat un bărbat în vârstă de 41 de ani, din comuna Saelele, județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 546, pe raza comunei Uda Clocociov, județul Teleorman, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului” urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent.

Polițiștii teleormăneni au acționat cu efective mărite în noaptea de sâmbătă spre duminică, între orele 22:00-02:00, pe raza municipiului Turnu Măgurele, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, pentru creșterea gradului de disciplină rutieră și pentru prevenirea consumului de alcool și substanțe psihoactive la volan, fiind întocmite dosare penale și aplicate sancțiuni contravenționale pentru diverse abateri privind circulația pe drumurile publice.

În urma activităților preventive desfășurate, pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 26 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 8250 lei, au reținut 1 permis de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice și au retras 3 certificate de înmatriculare

Polițiștii recomandă tuturor participanților la traficul rutier, să nu consume alcool sau droguri întrucât le pun în pericol sănătatea și viața, să manifeste prudență, să respecte cu strictețe legislația rutieră în vigoare și indicațiile polițiștilor rutieri aflați în teren.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.