Eveniment

Dosar penal pe numele unui bărbat din Vitănești, care deținea ilegal arme de foc și muniție

Un bărbat de 42 de ani, din Vitănești, s-a ales cu un dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă fără drept, după ce oamenii legii ridicat, joi, patru arme și peste 60 de bucăți de muniție, în urma unei percheziții efectuate la baltă din Răsmirești, unde acesta efectuează servicii de pază și mentenanță.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Teleorman, joi, 24 iunie, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Teleorman, cu sprijinul unei grupe de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară emis de Judecătoria Alexandria pentru un imobil de pe raza comunei Răsmirești, la o baltă unde bărbatul de 42 de ani, bănuit de comiterea de infracțiuni la regimul armelor și munițiilor, efectuează servicii de pază și mentenanță.

În urma activităților desfășurate, au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor patru arme și peste 60 de bucăți de muniție.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria, arată sursa citată.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.