Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Roșiori de Vede au dispus reținerea a doi bărbați, de 53 și 58 de ani, ambii din Turnu Măgurele, cercetați în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Potrivit IPJ Teleorman, luni, 22 iulie a.c., persoanele cercetate ar fi sustras trei oi dintr-o stână aflată în extravilanul comunei Călmățuiu.
În urma administrării probatoriului, a fost dispusă măsura reținerii, bărbații fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman. Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.
Efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.