Economie

Doar trei focare de pestă porcină africană mai sunt active în Teleorman

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a actualizat situația privind evoluția pestei porcine africane, astfel că, la nivel național, joi, 3 februarie 2022, erau active 73 de focare, după ce, în ultima săptămână au fost stinse un număr de 35 de focare pestă porcină africană (PPA) dintre care 15 focare în exploatații comerciale de porcine, fiind afectate 281.151 de porcine (animale afectate din focarele active).

Potrivit comunicării ANSVSA, în Teleorman, mai sunt active doar 3 focare, cele mai multe fiind raportate în județul Olt -13.

În intervalul 27.01.2022 – 03.02.2022, au fost înregistrate 6 focare noi de PPA: județul Dolj – 1 focar; județul Gorj – 1 focar; județul Ialomița – 1 focar; județul Ilfov – 1 focar; județul Neamț – 1 focar; județul Tulcea – 1 focar, fiind stinse 35 de focare de PPA: județul Bistrița-Năsăud – 1 focar; județul Bihor – 8 focare; județul Brașov – 1 focar; județul Buzău – 11 focare; județul Cluj – 6 focare; județul Hunedoara – 1 focar; județul Satu-Mare – 1 focar; județul Sălaj – 1 focar; județul Sibiu – 1 focar; județul Timiș – 2 focare; județul Tulcea – 2 focare.

De la prima semnalare a prezenței virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017 și până în prezent, au fost diagnosticate 6.392 de cazuri la mistreți în 41 de județe, cele mai multe în județul Teleorman – 543.

În conformitate cu prevederile europene, cazurile de PPA la mistreți se sting după cel puțin 2 ani de la apariția lor.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.