Sport

Doar trei echipe înscrise la campionatul de fotbal în sală

După cum se ştie, înscrierile pentru ediţia a XII-a a Campionatului judeţean de fotbal în sală se vor încheia în data de 20 ianuarie, după care va avea loc şedinţa tehnică şi tragerea la sorţi a jocurilor. Secretariatul AJF Teleorman aşteaptă eventuale participante la competiţie începând cu 6 ianuarie, dar, la fel ca în anii trecuţi, echipele nu se grăbesc deloc să se înscrie. Până miercuri, 15 ianuarie, îşi depuseseră cererea de înscriere şi au achitat taxa de 150 lei trei echipe, număr insuficient pentru a se putea desfăşura un campionat, în adevăratul sens al cuvântului. Totuşi, din informaţiile prezentate de secretarul instituţiei, Cătălin Cuşcă, cel puţin altre trei formaţii şi-au anunţat intenţia de participare; este vorba de Universitatea Alexandria (campioana en-titre), Unirea Ţigăneşti sau FCM Alexandria, care s-au arătat interesate să se înscrie. Cu toate acestea, şi în acest an, în care condiţiile de participare sunt similare cu cele din 2013, se aşteaptă să participe măcar 12 echipe, astfel încât să se dispute un număr de jocuri care să atragă interesul publicului.

Cele trei echipe înscrise pentru ediţia 2014 a Campionatului judeţean de fotbal în sală sunt: CS Vârtoape, Udinese Uda Clocociov, Viaţă Nouă Olteni.

Reamintim cele 11 echipe câştigătoare ale campionatului judeţean de fotbal în sală, în precedentele ediţii organizate de AJF Teleorman:

– ediţia 2003: Steaua Spătărei;

– ediţia 2004: Real Alexandria;

– ediţia 2005: Zimtub Zimnicea;

– ediţia 2006: Logic Imobiliare Alexandria;

– ediţia 2007: Sao Paolo Videle;

– ediţia 2008: CSS Roşiorii de Vede;

– ediţia 2009: CSS 2 Roşiorii de Vede;

– ediţia 2010: CSS Roşiorii de Vede;

– ediţia 2011: CSS Roşiorii de Vede;

– ediţia 2012: Unirea 1 Ţigăneşti;

– ediţia 2013: Universitatea Alexandria.

B. Pană

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.