La sfârşitul acestei săptămâni, Agenţia Judeţeana pentru Ocuparea Forţei de Muncă Teleorman organizează Bursa Locurilor de Muncă pentru absolvenţi în municipiile Alexandria, Roşiorii de Vede şi Turnu Măgurele. Evenimentul, programat pentru vineri, 25 septembrie, începând cu ora 9.00, se va desfăşura la Casa de Cultură din Alexandria şi la sediul Agenţiilor locale din Roşiori de Vede şi Turnu Măgurele.
Pe lângă absolvenţi, sunt invitate să participe şi alte categorii de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă sau care doresc să se reorienteze profesional.
Potrivit reprezentanţilor AJOFM Teleorman, până acum au fost contactaţi 835 de agenţi economici care oferă 107 locuri de muncă vacante. Doar cinci dintre acestea sunt pentru persoane cu studii superioare, 36 locuri fiind pentru persoane cu studii medii sau profesionale şi 66 locuri pentru persoane necalificate.
Meseriile în care au fost anunţate locurile vacante pentru studii superioare sunt cele de ingineri, specializarile industrie alimentară şi chimică precum şi responsabil mediu.
Pentru persoanele cu studii medii sau profesionale cele mai multe locuri de muncă vacante sunt pentru lucrător comercial, bucătar, ospătar, agent asigurări, confecţioner tâmplărie din aluminiu şi mase plastice.
Reprezentanţii AJOFM Teleorman sprijină absolvenţii în formarea competenţelor necesare pentru completarea unui CV şi a unei scrisori de intenţie, precum şi pentru prezentarea la un interviu în vederea angajării.