După o perioadă de secetă, în care lipsa bugetului a blocat, temporar, activitatea instituţiei, DJ Sport şi Tineret Teleorman a început în forţă competiţiile. Week-endul trecut, la poligonul de tir de lângă ştrand, DJST Teleorman a organizat o competiţie de selecţie în tir pistol, la care au participat sportivi care vor să practice această disciplină, competiţie care, la final, s-a încheiat cu o festivitate de premiere şi
De asemenea, în această săptămână specialiştii din cadrul DJST vor fi angrenaţi în organizarea a două activităţi importante şi interesante. Una din acestea este Cupa Kanazawa la karate, programată sâmbătă, 20 aprilie, întrecere care se desfăşoară în colaborare cu clubul Kanazawa Alexandria, la Sala polivalentă, întrecere la care sunt invitaţi să participe peste 100 de sportivi.
A doua competiţie care va fi organizată de DJST Teleorman este Cupa Atac la tir cu arcul, întrecere inclusă în calendarul federaţiei de resort la nivel naţional şi desfăşurată în colaborare cu clubul Atac Roşiorii de Vede.
“După ce, săptămâna trecută, am organizat prima competiţie, la poligonul de tir, unde s-a desfăşurat întrecerea de tir pistol, în această săptămână vom desfăşura alte două concursuri, spun eu destul de interesante. Sâmbătă, pe 20 aprilie, la Sala Polivalentă, avem programată Cupa Kanazawa la karate, competiţie organizată împreună cu clubul Kanazawa din Alexandria, întrecere interjudeţeană, şi tot sâmbătă are loc etapa de campionat naţional la tir cu arcul Cupa Atac, organizată tot în Alexandria, în colaborare cu clubul Atac din Roşiorii de Vede. De asemenea, în aceeaşi zi avem programată o competiţie în cadrul programului Sportul pentru toţi, pentru persoanele cu dizabilităţi. După cum se vede, noi punem accent pe organizarea de competiţii cât mai variate, la cât mai multe discipline pe ramură de sport, şi sperăm să atragem un număr cât mai mare de spectatori la aceste întreceri”, a declarat directorul DJST Teleorman, Elena Vlad.
Bogdan Pană