După mai bine de două luni de pauză, echipa Handbal Teleorman Alexandria dispută sâmbătă, 23 februarie, primul joc oficial pe teren propriu. Echipa alexăndreană, pregătită de antrenorul Georgian Nedelcu, aflată momentan pe locul 9 în clasament, întâlneşte una din formaţiile cu pretenţii de promovare din serie, HC Vaslui, echipă care însă, după câteva rezultate modeste, pare să fi ieşit complet din lupta pentru primul loc. Totuşi, vasluienii nu au uitat remiza din toamnă, de pe teren propriu, iar alexăndrenii vor să le arate, chiar dacă sunt cotaţi cu şansa a doua, că pot să învingă o echipă care are mulţi jucători experimentaţi în lot. Iar gazdele, deşi au un lot destul de redus numeric (doar 13 jucători se află în echipa din Alexandria), vor să lase o impresie cât mai bună spectatorilor localnici, la debut de sezon competiţional.
Jocul Handbal Teleorman Alexandria – HC Vaslui se va disputa sâmbătă, de la ora 11.00, la Sala sporturilor, iar arbitrii întâlnirii sunt Vlad / Velişca (BZ).
Programul celorlalte jocuri ale etapei a 15-a în seria A, Divizia A de handbal masculin este:
– Steaua Bucureşti – CSM Focşani
– CSM Bacău – LPS Piatra Neamţ
– Universitatea Galaţi – CSM Călăraşi
– Politehnica Iaşi – HC Buzău
– Universitatea Târgovişte – Dinamo II Bucureşti.
S-a jucat deja Bucovina II Suceava – Interhandbal Bucureşti.