Neinspirata alegere a Aulei Universităţii Valahia din Alexandria ca loc de desfăşurare a prezentării Raportului asupra învăţământului teleormănean la sfârşitul semestrului I al anului şcolar 2014-2015 a dat peste cap evenimentul, la care, alături de directorii unităţilor de învăţământ din tot judeţul, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean a invitat reprezentanţi au autorităţilor publice locale, prefectul Daniela Carmen Dan, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, Cornel Bleajă, dar şi ai Ministerului Educaţiei, însuşi ministrul Sorin Câmpeanu, însoţit de secretarul de stat pentru învăţământul preuniversitar Vasile Şalaru şi de secretarul de stat Gabriel Ispas, răspunzând acestei invitaţii.
Din cauza frigului insuportabil din respectiva sală, s-a trecut practic peste prezentarea raportului ISJ, punctul de plecare al acestei întâlniri. După speech-ul ministrului Sorin Câmpeanu, în care acesta a atins, aproape în aceeaşi ordine, toate ideile pe care le-a prezentat de fiecare dată când s-a aflat în vizitele de lucru pe care le-a efectuat în mai multe judeţe de la preluarea mandatului (învăţământul profesional dual, problemele legate de editarea Abecedarului, microbuzele şcolare, modificarea Legii Învăţământului, predarea religiei în şcoli etc), s-a trecut rapid peste prezentarea raportului ISJ asupra stării învăţământului la finalul primului semestru din acest an şcolar. Atât de repede, că ministrul Câmpeanu, care a părăsit pentru câteva momente sala, nu a mai apucat să audă nimic.
La sfârşitul întâlnirii, ministrul Educaţiei a dorit să comunice directorilor unităţilor de învăţământ din Teleorman “câteva idei generale despre sistem”, la această “şedinţă de lucru” presa neavând acces.
De ce nu a avut presa acces?
Secrete de stat poate in genunchi!