Politic

Dezbateri aprinse între putere şi opoziţie în şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean

cj1Marţi, 23 februarie, Consiliul Judeţean Teleorman s-a întrunit în şedinţă ordinară, cei 30 de consilieri judeţeni prezenţi în sala mare de şedinţe a Palatului Administrativ având pe ordinea de zi 18 proiecte de hotărâre, care au fost dezbătute şi supuse la vot.

Aşa cum era de aşteptat, proiectele de hotărâre care fac referire la alocarea unor sume de bani, sub formă de cotizaţie, către nişte asociaţii, au stârnit numeroase discuţii în contradictoriu între puterea şi opoziţia din Consiliul Judeţean, consilierii judeţeni ai PNL fiind, de această dată, mult mai vocali decât cu alte ocazii. Dar, cum mandatele li se apropie de final, liberalii pare că au prins glas şi au adus în discuţie subiecte care, timp de aproape patru ani, nu le-au ridicat mari semne de întrebare.

Astfel, deşi n-a a fost nici pe departe prima dată când consilierii judeţeni au aprobat contribuţiile sub formă de cotizaţie către asociaţii ca Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară “Managementrul Deşeurilor Teleorman” sau Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară “Teleormanul”, în şedinţa de marţi, 23 februarie, s-au arătat mai interesaţi decât de obicei pe ce se duce banul public.

În cele din urmă însă, toate proiectele de hotărâre au fost aprobate de consilierii judeţeni, iar cele 18 acte administrative adoptate de Consiliul Judeţean Teleorman se referă la rezolvarea unor probleme administrative, printre hotărârile adoptate regăsindu-se cele referitoare la: modificarea unei hotărâri şi a unor anexe de hotărâri ale Consiliului Judeţean Teleorman, repartizarea pe unităţi administrativ teritoriale a sumelor necesare realizării drepturilor de care beneficiază copiii, elevii şi tinerii cu cerinţe educaţionale speciale, integraţi în învătământul de masă, pentru anul 2016, aprobarea unor contribuţii sub formă de cotizaţie, atribuirea licenţei de traseu pentru efectuarea transportului public judeţean de persoane prin curse regulate speciale unui operator de transport rutier, aprobarea organigramei şi a statului de funcţii ale Spitalului de Pneumoftiziologie Roşiorii de Vede, aprobarea Caietului de obiective în vederea prezentării unui nou proiect de management de către managerul Bibliotecii Judeţene “Marin Preda” Teleorman, executarea unor lucrări la un imobil situat în municipiul Turnu Măgurele, proprietate publică a judeţului Teleorman, aprobarea structurii serviciilor specifice prin care se constituie veniturile proprii, cuantumul tarifelor, precum şi modalităţile de încasare şi utilizare a fondurilor Camerei Agricole Judeţene Teleorman, pentru anul 2016, stabilirea preţului mediu al produselor agricole la care arenda se exprimă în natură, pentru anul 2016, stabilirea preţului mediu pentru masa verde de pe pajişti, pentru anul 2016, precum şi rectificarea bugetului propriu al judeţului Teleorman pe anul 2016.

Şi, cum şedinţa a fost una cu discuţii aprinse şi reproşuri mai mult sau mai puţin voalate, consilierul judeaţean Aurelia Tîrnăcop s-a gândit să încheie întâlnirea într-o notă mai puţin tensionată, venind cu o propunere care a stârnit zâmbete în rândul colegilor săi. Astfel, Aurelia Tîrnăcop a propus ca, dacă tot a mai rămas puţin timp din mandatul de consilier, n-ar strica un album foto ori o poză de grup, care să le amintească, probabil, consilierilor judeţeni că au trecut, timp de patru ani, pe la masa de la care se decide cheltuirea banului public în judeţul Teleorman. (Violeta Mocanu)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.