Vineri, 24 octombrie 2025, ora 9,30, a avut loc la sala de ședințe a Consiliului Județean Teleorman, lansarea cărții istoricului francez Christophe Woehrle „Destine la răscruce –Prizonierii români din lagărele germane înmormântați pe teritoriul Franței (1916-1918)”. Cartea este prefațată de Excelența Sa Ambasador Dumitru Preda.Organizatorii evenimentului din Alexandria au fost Societatea de Științe Istorice din România – filiala Teleorman, Consiliul Județean Teleorman, Asociația „Memoria și Istoria Mormintelor Eroilor Români din Franța”, Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria”, Asociația Memoria Eroilor Regimentului 8 Botoșani, Editura Prospexi. Intervențiile invitațilorau avut o încărcătură emoțională profundă, generată de natura tematicii abordate – traumele complexe prin care au trecut prizonierii de război români de-a lungul captivității lor și nemeritata uitare ce s-a așternut peste destinul lor. Despre rolul României și al românilor în istoria europeană modernă și activitatea de cercetare depusă de istoricul Christophe Woehrle, au vorbit dl Florin Piper-Savu, administratorul public al județului Teleorman, domnul general (r) dr.Dorin Voicu – Asociația Națională ,,Cultul Eroilor Regina Maria”, dl col. (r) dr. Cristian Scarlat, Asociația ,,Stindard”, dl.col.(r) dr. Doru Pogoreanu-editor militar, care s-a îngrijit de apariția acestei cărți, traducerea ei în limba română, obținerea de finanțări -, și invitatul special dl Aurel Susai, pensionar, 77 de ani. Dl Aurel Susai este primul urmaș al unui soldat de la Cimitirul Militar Român din Soultzmatt pe care l-am identificat. La Soultzmattsunt înmormântați 687 de soldați. Soldatul Susai Ion, născut în anul 1886 la Zimnicea, înrolat la regimentul 60 infanterie, a căzut prizonier în timpul retragerii,la Stoienești, în județul Argeș, la 30 noiembrie 1916.Un alt urmaș identificat este Viorel Ioșca, osemintele străbunicului său Cucu Ene, din Reg. 60 Inf, se găsesc depuse într-un mormânt comun în cimitirul militar de la Dieuze. Soldatul Marin Mihalache, din Valea Părului, Reg. 60 Inf, nu mai are urmași direcți, a mai rămas și am vizitat doar locul unde s-a aflat casa lui.Din comuna Mârzănești,cu sprijinul primăriei, au mai fost identificați urmașii soldaților Lazăr Dumitru și Magheru Ion, ambii din Teleormanul (Pielea), tot din Regimentul 60 Inf. La București, i-am rezervat o surpriză domnului Woehrle și l-am invitat pe urmașul soldatului Lazăr Dumitru pentru a-i înmâna personal cartea-memorial în care este descris și destinul străbunicului său. Domnul LaurențiuȚene, în alocuțiunea sa, a descris toate căutările și așteptările familiei sale, dar și liniștea că, în sfârșit, poate să se reculeagă la mormântul străbunicului său, aflat în cimitirul de la Haguenau, în Alsacia.„Data de 4 martie, în familia noastră, zice el, a fost un fir discret care a legat trecutul de prezent: străbunicul Lazăr Dumitru, a murit în lagăr pe 4 martie 1917, dar pe 4 martie 2000, a murit și o nepoată de-a lui, bunica mea, și tot într-o zi de 4 martie s-a născut tata. Acestea nu au fost simple coincidențe. Fără munca de cercetare a domnului Christophe Woehrle, nu am fi aflat niciodată unde se află mormântul străbunicului nostru.”
La această manifestare au participat d-na subprefect Valentina-Veronica Mitran-Piticu, dl. Octavian Teodorescu, administratorul public al municipiului Alexandria, dr. Cătălin Zarzără, directorul Serviciului Județean Teleorman al Arhivelor Naționale, arh. Pavel Mirea, managerul Muzeului Județean Teleorman,prof.univ.dr. Ioana Panagoreț,Universitatea Valahia-Filiala Alexandria,inspector școlar Florin Ștefan, ISJ Teleorman, președinții filialelor județene ale ANCMRR ,,General David Praporgescu” a MApN și ,,Mihai Viteazul” a MAI, lt.col.(rtg) Ioan Brîncoveanu, col. (r) Liviu-Sorinel Sandu, dl.comandor (rtg) Marin Ștefan, Președintele Filialei Județene Teleorman a ANVR, reprezentanți ai Prefecturii, Consiliului Județean, Bibliotecii Județene, profesori de istorie etc.
Cartea a fost lansată în perioada 20-24 octombrie 2025, în 10 centre din țară: Buzău, Bacău, Dorohoi, Botoșani, Suceava, Iași, Ploiești, Brăila, Alexandria și București și a apărut într-un tiraj limitat.
„Destine la răscruce” este rezultatul unei cercetări tenace de 10 ani în arhivele franceze, germane și elvețiene. Rezultatele cercetării au fost confirmate de documentele din arhivele române. Perseverent în a restitui memoria și istoria soldaților români ale căror morminte se găsesc pe teritoriul Franței, Christophe Woehrle a descoperit filoane arhivistice necercetate vreme de un secol, scrise într-o grafie veche, inaccesibilă multora, și care acum au începutsă-și dezvăluie conținutul și să contureze destine de eroi români morți în prizonierat la germani, în lagărele de muncă create pe teritoriul actual al Franței. Acești tineri înfruntaseră cele mai grele lupte din prima parte a războiului și rezistaseră cu îndârjire vreme de trei-patru luni de război celor mai furibunde atacuri ale armatelor Puterilor Centrale, care concentraseră pe frontul românesc inclusiv unități de elită. În toamna anului 1916, prin superioritatea tehnicii militare și experiența militară,inamicul a reușit să exploateze orice tip de vulnerabilitate apărută fie în abordarea strategică, fie în sistemul defensiv, ceea ce a dus la crearea unor breșe și ruperea frontului în diferite sectoare de luptă. Cu toate eforturile și eroismul unităților militare române, unele dând dovada sacrificiului suprem până la ultimul soldat, campania din 1916 nu a putut fi încheiată cu succes.A început calvarul retragerii și odată cu el căderea masivă în prizonierat. Luptele din noiembrie, pe toate liniile fronturilor, îngreunate și de vremea rea, au lăsat în urmă zeci de mii de morți și tot atâția prizonieri. La începutul retragerii, unele ordine venite de la comandamentele superioare cereau regimentelor rezistența cu orice preț în fața inamicului, apoi, strivite de superioritatea acestuia, din necesitatea de a conserva forțele rămase, ordinele cereau întârzierea cât mai mult cu putință și prin orice mijloace a înaintării lui,pentru a se permite retragerea grosului armatei și a instituțiilor în Moldova. În urma acestor încleștări, iau drumul prizonieratului peste 100.000 de soldați, subofițeri și ofițeri. Un număr covârșitor de mare la care nu se aștepta niciuna dintre puterile beligerante. După ce au fost ținuți o vreme în lagărele interne, sub cerul liber, în frig și ploi, cu hrană insuficientă, prizonierii români au fost transportați în vagoane de vite sau au mărșăluit până la lagărele de triere, iar de acolo au fost direcționați spre lagărele de muncă din diferite zone de pe linia frontului sau din spatele ei. Toată Europa era devastată de război, inclusiv populația din spatele frontului suferea de foame, cu atât mai mult prizonierii. În lagăre, rațiile de alimente nu erau respectate și se înregistrau multe abuzuri din partea gardienilor; la lipsa hranei se adăugau lipsa condițiilor igienico-sanitare, gerul aspru care-și făcea simțită prezența și în barăcile prost încălzite în care prizonierii se chinuiau să supraviețuiască. Aceste condiții, ca și starea de epuizare în care se găseau, au dus la un număr mare de decese. Acești soldați, victorioși până la ruperea frontului și începutul retragerii, au ajuns în puțin timp niște umbre. Starea lor deplorabilă i-a impresionat pe locuitorii alsacieni, care au început să-i ajute discret, trecând peste orice riscuri. Mortalitatea în rândul prizonierilor români a înregistrat cel mai mare procent, la nivel de națiuni. Motivele sunt multe și demonstrează atât lenta intervenție a statului în reglementarea acestei situații, cât și tratamentul inuman la care erau supuși, pentru că românii, prin aderarea la puterile Antantei, erau acuzați și de trădare, și de prelungirea războiului.Informațiile despre starea deplorabilă în care se aflau prizonierii români,au venit inițial prin intermediul prizonierilor francezi și al rudelor acestora, acolo unde erau lagăre mixte, și tot aceștia și-au împărțit cu ei pachetele cu alimente sau îmbrăcăminte primite de acasă. Dar deja cei mai mulți dintre ei pieriseră..
Unele familii au fost înștiințate despre decesul prizonierilor, altele nu. În registrele militare, pierderile, în majoritatea lor, sunt consemnate numeric, nu nominal.Astfel, de la sfârșitul războiului și până azi, multe familii nu au știut despre cel plecat la război decât că a „dispărut în luptă”. Dispăruți în luptă, cum? Pulverizați de obuze, luați prizonieri, căzuți în râpele munților sau înecați la forțarea râurilor? „Dispărut în război” a fost vestea care a îndoliat zeci de mii de familii. Christophe Woehrle restituie prin cartea-memorial „Destine la răscruce –Prizonierii români din lagărele germane înmormântați pe teritoriul Franței (1916-1918)” identitatea a 2.483 de prizonieri români ale căror morminte se găsesc în Franța. Generațiile de azi, află că și după un secol pot apărea vești despre străbunicii lor,deși o astfel de speranță, practic, nu mai exista. Prin pasiunea sa, dedicată memoriei străbunicului său, și el fost combatant în primul război mondial dar în armata germană, Christophe Woehrle aduce un pios omagiu memoriei acestor tineri, refăcând traseul lor de la data și locul în care au căzut prizonieri, până la cimitirul în care se află mormântul lor.
„Destine la răscruce” – este o carte-memorialcare nu trebuie să lipsească din nicio bibliotecă școlară, comunală sau orășenească, din nicio parohie și din nicio primărie. Tinerii noștri soldați au plecat la război din comunitățile lor, iar veștile despre ei trebuie să se întoarcă în locurile din care au plecat. Este de datoria noastră ca, metaforic vorbind, „să-i aducem acasă”. Iar dacă dorul ne macină mai mult, să mergem la mormintele lor din Franța și să le îmbrățișăm crucile pe care e scris „Prizonier de război român, soldat..” Ei sunt tinerii noștri care au plecat cu entuziasm la luptă să reîntregească neamul și să apere Țara. Fie-le veșnică odihna și în veci pomenit numele!
Prof. Elena Ichim
Președinte Societatea de Științe Istorice din România – Filiala Teleorman
Membră a Asociației „Mémoire et Histoire des Tombes Roumaines en France”
