Politic

Despre schimbarea prefecţilor

guvernIoan DUMITRESCU

Schimbarea prefecţilor de către primul-ministru Dacian Cioloş a stârnit valuri de indignare din partea mai multor politicieni. Astfel, schimbarea prefecţilor este dreptul premierului, dar acestuia i se cere să ţină cont de pregătirea acestora, şi mai puţin de coloratura politică a celor care îi susţin pe prefecţii apolitici.

Deputatul Partidului Social Democrat, Adrian Solomon, vorbind despre schimbarea prefecţilor, i-a amintit primului ministru Dacian Cioloş: „Asta este singura dumneavoastră problemă, domnule prim-ministru, nu că i-aţi schimbat pe prefecţii care erau puşi de fostul Guvern. Este atributul dumneavoastră, este dreptul dumneavoastră să vă numiţi colaboratorii în teritoriu, şi nimeni nu are pretenţia să vă numească colaboratorii în teritoriu altfel decât cum doriţi dumneavoastră. Dar nu-i numiţi pe cei mai proşti liberali domnule prim-ministru şi pe urmă să veniţi să ni-i prezentaţi nouă, ca pe cei mai pregătiţi, cei mai tehnocraţi, cei mai ca soarele sfânt de pe cer, pentru că nu este aşa!”.

La rândul său, şi deputatul social-democrat Valentin Boboc, comentând schimbările prefecţilor din ultimul timp, a declarat: „Nu cred că este momentul potrivit pentru schimbarea unor prefecţi în teritoriu, mai ales când au mai rămas mai puţin de trei luni până la alegerile locale din 5 iunie. Probabil însă că domnul Dacian Cioloş, care se crede tehnocrat şi apolitic, mai ales, are o intenţie suficient de transparentă în numirea noilor prefecţi, cu iz liberal, şi care să gestioneze apropiatele alegeri locale şi parlamentare. Este adevărat că prefecţii, care sunt apolitici, fiindcă aşa spune legea, chiar dacă nu este cea mai bună lege, trebuie să implementeze în teritoriu politicile guvernamentale, Guvernul fiind în mod normal, una dintre structurile executive cea mai politizată. Ce se va întâmpla însă de la toamnă? Noul Guvern va începe să schimbe iar prefecţii?”. De altfel, deputatul Valentin Boboc aminteşte că fusese înfiinţat un corp al înalţilor funcţionari publici, din care se alegeau prefecţii.

În ce priveşte prefectul judeţului Teleorman, Carmen Daniela Dan, prefect care a rezistat la trei Guverne, Victor Ponta, Sorin Câmpeanu şi Dacian Cioloş, este posibil ca aceasta să reprezinte şi Guvernul viitor în judeţul nostru, după alegerile parlamentare din noiembrie.

One Comment

  1. Ce mai tura-vura. Guvernul tehnocrat nu e decat un guvern PNL format din ministri milionari in euro.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.