Sport

Deşi este nou-promovată, CS Vârtoape este surpriza sezonului la Liga a IV-a!

Cea mai mare surpriză din primele cinci etape la Liga a 4-a judeţeană este, fără doar şi poate, nou-promovata CS Vârtoape. Dintr-o echipă care părea condamnată la locurile inferioare (problemele cunoscute dinaintea sezonului au întărit această afirmaţie), formaţia din Vârtoape vine să arate că poate răsturna toate pronosticurile şi că poate juca de o manieră cât mai spectaculoasă. CS Vârtoape, echipă sprijinită în mod direct de primăria comunei – primar Ilie Boboc, dar care beneficiază şi de sprijinul unei societăţi agricole din comună, administrată de Nelu Gârdoc, cel care ocupă şi funcţia de conducător al secţiei de fotbal a CS Vârtoape, este o echipă puţin atipică pentru primul eşalon judeţean. Entuziasmul jucătorilor şi al celor din preajma echipei este specific unei formaţii care abordează competiţia cu gândul la titlul judeţean, nicidecum ca o nou-promovată. Impactul cu Liga a 4-a a fost depăşit foarte uşor, aproape insesizabil, iar toţi cei care se ocupă de fotbalul din Vârtoape (pe lângă susţinerea primarului Ilie Boboc şi a preşedintelui secţiei, Nelu Grdoc, mai sunt implicaţi la echipă Ion Bratu – preşedinte CS Vârtoape, Mihai Baias – delegat al echipei) speră ca surpriza să continue. “Vrem să fim surpriza campionatului, abordăm toate jocurile la victorie şi sperăm să reuşim o evoluţie cât mai bună, chiar dacă ştim că mulţi ne privesc destul de rezervat”, a spus preşedintele CS Vârtoape, Ion Bratu, care a ţinut să punctele sprijinul Primăriei locale, al primarului Boboc în mod deosebit.

Ce a reuşit în primele cinci etape CS Vârtoape este într-adevăr surprinzător: patru victorii şi o remiză, 13 puncte acumulate şi (+4) la adevăr. Iar sâmbătă, în cadrul etapei a 6-a, cei din Vârtoape joacă pe terenul unei echipe cu pretenţii la titlul judeţean, VN Olteni, într-un derbi al orgoliilor.

Lotul echipei CS Vârtoape în acest sezon al Ligii a 4-a îi cuprinde pe următorii jucători: Nicolae Negru, Fabian Andrei, Ionuţ Olteanu, Florin Bobaru, Dragoş Dumitraşcu, Dănuţ Pătruşcă, Andrei Ristea, Alexandru Agache, Alexandru Ionescu, Viorel Voica, Silviu Baias, Adrian Baias, Costel Pavăl, George Boboc, Chiriţă Cojoc, Daniel Costache, Daniel Popa, Costel Târnoveanu, Aurel Pătruşcă, Gabriel Toma; antrenor Alexandru Ionescu.

Bogdan Pană

One Comment

  1. sunteti praf !!!!! daca nu ar fi chirita sa va ajute cu masina sa va puna muzica nu a-ti juca nimic

Dă-i un răspuns lui sandu marius Cancel

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.