A doua zi de după alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012, preşedintele PDL Teleorman, Marian Zlotea, a depus la Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 36 Teleorman o plângere prin care solicită renumărarea voturilor, refacerea centralizării, dar şi a rezultatului alegerilor în peste 200 de secţii de votare din judeţul Teleorman, numai că acesta semnează plângerea ca reprezentat legal al Alianţei România Dreaptă, care, între timp, s-a desfiinţat, din punct de vedere juridic alianţa fiind constituită numai pentru alegeri, respectiv până în 9 decembrie.
Ceea ce reclamă ARD Teleorman este faptul că numărătoarea voturilor s-a făcut în sensul încălcării art. 45 alin (7) din Legea nr. 35/2012, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv preşedintele BESV nu a fost cel care a deschis fiecare buletin de vot pentru a-l arăta celorlalţi membri ai biroului, dar şi celor care asistau la numărare (candidaţi sau observatori) şi nu a citit cu voce tare numele şi prenumele candidatului votat. “Buletinele de vot au fost împărţite între membrii biroului şi fiecare le-a aşezat în pachetele celorlalţi. Mai mult decât atât, procesele-verbale de stabilire a rezultatului votării au fost semnate «în alb», înainte de finalizarea procesului de numărare, de către toţi membrii BESV în sensul fraudării rezultatelor
Ţinând cont de cele menţionate în plângerea noastră, vă rugăm a aproba renumărarea buletinelor de vot depuse la BEJ, în prezenţa reprezentantului ARD şi, corespunzător, corectarea proceselor verbale şi refacerea centralizării voturilor, dar şi a rezultatului alegerilor în secţiile contestate”.
Demersul ARD Teleorman nu a fost încununat de succes, marţi, 11 decembrie, Biroul Electoral Central respingând toate cele 15 contestaţii depuse, inclusiv pe cea formulată de preşedintele PDL Teleorman, Marian Zlotea. (A.N.)