La început s-a vorbit despre ambiţia promovării, ulterior s-a spus că ar fi puţin noroc, dar CS Vârtoape confirmă că este revelaţia acestui sezon din Liga a IV-a. Ultima victimă a celor din Vârtoape a fost Rapid Buzescu, pe care a convins-o că-şi merită locul 2 în clasament şi poate spera, în continuare, la prima poziţie!
Derbiul zilei s-a jucat între Flacăra Talpa şi VN Olteni, două echipe rivale, care nu se menajează deloc la întâlnirile direct, joc pentru care au fost aduşi arbitri din Bucureşti. Meciul, bun pentru o partidă de judeţ, care ănsă s-a întrerupt în min. 85, după ce F. Ciobanu marcase pentru oaspeţi, moment în care s-a produs un incident neaşteptat: deşi mingea se juca pe partea opusă porţii unde s-a marcat golul, un spectator al gazdelor s-a repezit spre arbitrul asistent D. Dumitriu, pe care l-a luat de gât, l-a îmbrâncit şi i-a rupt efectiv ecusonul din piept! Observatorul partidei, Nicolae Răceală (Roşiori), a povestit cum s-a derulat faza respectivă, care avea să ducă la oprirea jocului: “A fost o fază de atac a celor din Olteni, s-a marcat golul, în condiţii regulamentare, efectiv notam marcatorul golului când, am văzut pe partea opusă locului unde mă aflam, cum un spectator, probabil băut, a intrat în teren şi l-a îmbrâncit pe arbitrul asistent Dumitriu. N-am înţeles ce ar fi putut să îi reproşeze, din moment ce golul se marcase la poarta cealaltă, deci asistentul nu avea nici o implicare şi, repet, golul fusese perfect valabil! Am văzut acel spectator cum trăgea arbitrul de tricou, i-a smuls ecusonul de pe piept, l-a îmbrâncit, nu mai spun de injurii şi jigniri. Au intervenit mai mulţi jucători acolo, şi centralul Marian Pană, iar în cele din urmă s-a luat decizia, regulamentară din nou, de a întrerupe jocul. Nu erau asigurate condiţiile necesare disputării jocului în mod normal, iar arbitrul a pus capăt meciului!” Concluzia, după acest eveniment care, sigur, va duce la suspendarea terenului din Talpa: că arbitrilor bucureşteni li s-a făcut lehamite să mai vină prin Teleorman, să arbitreze!
Să mai remarcăm victoria echipei Dunărea Turris Turnu Măgurele în disputa cu Pamimai Videle, într-o reeditare a debiurilor de la nivel divizionar, ca şi remizele de la Orbeasca şi Zimnicea, rezultate atipice pentru Liga a 4-a.
Rezultatele complete ale etapei a 9-a în Liga a IV-a judeţeană:
– Atletic Orbeasca – Unirea Ţigăneşti 0-0;
– Voinţa Saelele – Metalul Peretu 2-0 (Măican ’24, Sindie ’65);
– Flacăra Talpa – Viaţă Nouă Olteni 0-1 (F. Ciobanu ’85, într. min. 85);
– Dunărea Zimnicea – Udinese Uda Clocociov 1-1 (B. Daşa ’70 / M. Carabaşu ‘7)
– Tineretul Ciolăneşti – Sporting Roşiorii de Vede – nu s-a jucat;
– CS Vârtoape – Rapid Buzescu 6-1 (D. Pătruşcă ‘9, M. Costache ’27, S. Baias ’35, V. Voica ’52, ’88, A. Ionescu ’75 / A. Gireadă ’55);
– Dunărea Turris Turnu Măgurele – Pamimai Videle 2-0 (I. Ciobanu ’12, Garvăn ’75)
– Spicpo Poroschia – FC Traian 1-0 (Stan ’57).
Clasament
1. Sporting Roşiori 8 6 1 1 22-4 19 (7)
2. CS Vârtoape 9 6 1 2 22-14 19 (4)
3. Viaţă Nouă Olteni 8 6 0 2 21-10 18 (6)
4. Pamimai Videle 9 5 1 3 20-15 16 (4)
5. Spicpo Poroschia 9 5 1 3 15-12 16 (1)
6. Voinţa Saelele 8 3 2 3 12-6 11 (-1)
7. Dunărea Zimnicea 8 3 2 3 15-12 11 (-1)
8. Unirea Ţigăneşti 8 3 2 3 8-7 11 (-1)
9. Atletic Orbeasca 8 3 1 4 7-16 10 (-2)
10. Flacăra Talpa 8 3 1 4 11-21 10 (-5)
11. D. Turris Tr. Măgurele 9 3 1 5 16-28 10 (-5)
12. Udinese Uda Clocociov 8 2 2 4 17-13 8 (-1)
13. Metalul Peretu 8 1 4 3 8-11 7 (-2)
14. FC Traian 9 2 1 6 7-18 7 (-8)
15. Rapid Buzescu 9 2 0 7 10-24 6 (-6)
16. Tineretul Ciolăneşti 0 0 0 0 0 0
– Tineretul Ciolăneşti – retrasă din campionat după etapa a 8-a; toate rezultatele i-au fost anulate.
Bogdan Pană