Politic

Deputatul Maria Stoian, printre inițiatorii unui proiect de lege pentru modificarea Legii educației fizice și sportului

Recent, în Biroul Permanent al Camerei Deputaților a fost prezentat un proiect de lege, inițiat de 12 parlamentari, printre care și deputatul PNL de Teleorman, Maria Stoian, proiect ce vizează modificări și completări la Legea educației fizice și sportului.

Inițiatorii susțin că este necesară clarificarea rolului Ministerului Tineretului și Sportului în privința chestiunilor analizate pentru emiterea unui aviz, precum și stabilirea unui anumit termen pentru emiterea respectivului aviz, în special în scopul evitării anumitor blocaje administrative cu privire la procedurile necesar a fi urmate de către federațiile sportive naționale pentru îndeplinirea obligațiilor legale ale acestora. În același timp, parlamentarii care au inițiat proiectul de lege subliniază că Ministerul Tineretului și Sportului nu se poate substitui instanțelor de judecată și nu poate să se pronunțe asupra unor chestiuni rezervate exclusiv instanțelor, sens în care consideră că prin adoptarea modificărilor la Legea educației fizice și sportului, “este firesc și normal ca federațiile sportive să aibă obligația de a informa MTS cu privire la componența nominală a organelor de conducere, astfel încât comunicarea oficială între MTS și federații să se efectueze în mod corect. Clarificarea și completarea rolului (atribuțiilor) federațiilor sportive apar ca necesare raportat la realitatea anului 2021. Astfel, este necesară creșterea autorității acestor structuri sportive față de entitățile afiliate inclusiv prin acordarea atributelor de supraveghere și control, fără a limita rolul federațiilor doar la exercitarea autorității disciplinare în domeniul de competență”, se arată în expunerea de motive a proiectului legislativ.

De asemenea, inițiativa vizează și aspecte privind finanțarea: “Pentru a evita o ingerință nejustificată în activitatea structurilor sportive, în special în chestiunile privind finanțarea publică a acestora, considerăm important ca, în acest domeniu – cel al finanțării – atributul de control al MTS să fie limitat exclusiv la sumele acordate cu titlu de finanțare publică”.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.