Politic

Deputat PNL Costel Barbu: „Un pas important în strategia de creștere a accesului la finanțare prin Compania Națională de Investiții”

Deputații au adoptat, miercuri, proiectul de lege care aprobă ordonanţa de urgenţă a Guvernului 95/2020 pentru modificarea şi completarea ordonanţei Guvernului 25/2001 privind înfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii „C.N.I. – S.A”. Camera Deputaților este for decizional în acest caz, iar proiectul care prevede crearea cadrului normativ privind implicarea Companiei Naţionale de Investiţii „C.N.I.” – S.A. în implementarea unor proiecte care vizează reabilitarea şi modernizarea instituţiilor de învăţământ, creşterea calităţii serviciilor medicale în mediul rural, precum şi modernizarea infrastructurii rutiere va merge la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare.

„Am adoptat, astăzi (n.r. miercuri, 10 februarie), în Camera Deputaților, for decizional, proiectul de lege prin care se aprobă Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 95/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 25/2001 privind înființarea Companiei Naționale de Investiții ”C.N.I.” – S.A., asigurând, astfel, cadrul legal pentru diversificarea programelor derulate și facilitarea accesului beneficiarilor la finanțare”, transmite deputatul PNL de Teleorman Costel Barbu.

Susra citată susține că cele mai importante modificări aduse se referă la faptul că  C.N.I. va putea implementa proiecte/programe finanțate din fonduri europene în cadrul programelor operaționale: Programul Operațional Infrastructură Mare, Programul Operațional Competitivitate, Programul Operațional Regional și, de asemenea, se vor putea realiza investiții pentru învățământul preuniversitar şi universitar (construire, consolidare, modernizare și dotare) prin redenumirea Subprogramului ”Instituții de învăţământ superior de stat” în ”Unități și instituţii de învățământ de stat”. Totodată, se vor putea realiza investiții în unități sanitare pentru mediul urban și mediul rural, prin redenumirea Subprogramului ”Unități sanitare din mediul urban” în ”Unități sanitare”.

Pe de altă parte, spune liderul liberal, în cadrul Programului Național de Construcții de Interes Public sau Social, au fost create noi Subprograme: ”Drumuri de interes local şi drumuri de interes județean (construire, reabilitare, modernizare) și ”Fose septice, microstații de epurare şi sisteme de alimentare cu apă”, care permite extinderea investițiilor în sectorul colectării, epurării apelor uzate și al sistemelor de alimentare cu apă în zonele lipsite de aceste facilități.

De asemenea, proiectul de lege adoptat de Camera Deputaților va duce la eficientizarea evidenței solicitărilor pentru realizarea de obiective de interes public sau social din domeniul construcțiilor, prin unificarea acestora în cadrul Subprogramului ”Alte obiective de interes public sau social în domeniul construcţiilor”, respectându-se, în felul acesta, aceleași reguli și proceduri. C.N.I. va întocmi o listă-sinteză a obiectivelor de investiții propuse a fi finanţate, care va fi aprobată prin Ordin al ministrului lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei.

One Comment

  1. Asta da, operativitate. Haideţi că se poate domnilor “aleşi” mai locali sau mai de la centru. Îi aşteptăm şi pe cei de la Garda de Mediu, IȘJ, DSP, Primarii etc. să facă un efort, cătinel, dar sigur asistați sociali de lux, cu salarii de minim 10.000lei/lună:
    1. să ecologizeze terenurile pline de gunoaie;
    2. să spunem “ Adio” școlii cu WC în curte;
    3. să publice “ievalurile ” bugetarilor tăietori de frunză din instituții statului etc.
    3. să publice sporurile acordate bugetarilor. Vrem să vedem dacă se respectă ART. din Legea salarizării : sporurile nu pot depăși 30%!
    4. Fiecare cetățean din județ să evalueze asistatul social de lux, conform proiectului de lege din Decembrie 2020. Când vom avea acces la aceasta aplicație, domnule Deputat?
    5. ANAF a pornit un proiect-pilot, prin care încearcă să stimuleze conformarea voluntară a celor care obțin venituri din meditații. Când primim un comunicat de la ANAF Teleorman?!

    Dacă se rezolvă şi cu apa caldă, gazele şi canalizarea… facem gratuit reclamă electorală, domnului deputat, dacă mai candidează.
    Ba chiar şi dacă nu va mai candida. Parol.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.