Calotă Florică Ică, deputat ALDE de Teleorman, a adus în discuție, în cadrul unei declarații politice susținută în plenul Camerei Deputaților din 26 iunie 2019, beneficiile asocierii pentru agricultorii români, vorbind despre cooperativele agricole ca despre o alternativă de organizare și o necesitate pentru fermieri.
“Mişcarea cooperatistă are o tradiţie îndelungată în România, începând din a doua jumătate a secolului trecut, când s-au înfiinţat primele cooperative de credit.
Pe parcursul existenţei, mişcarea cooperatistă a fost supusă ingerinţelor, iar după 1948 a fost folosită în special ca instrument în realizarea unor scopuri diferite de interesele membrilor săi.
În actuala conjunctură, cooperativele agricole constituie o alternativă de organizare potrivit aspiraţiilor producătorilor agricoli şi este un instrument util pentru dezvoltarea în mediul rural, prin preluarea surplusului de produse agricole, procesarea acestora şi valorificarea pentru consumul intern sau extern.
În anul 2017, în România existau 471 de cooperative dintre care doar 217 aveau activitate economică propriu-zisă. Specialiştii sunt de părere că sunt prea puţine, chiar dacă în ultima vreme numărul lor a crescut de la an la an. Afacerile cumulate ale tuturor cooperativelor au totalizat aproximativ 990 de milioane de lei.
Agricultorii români au început să descopere beneficiile asocierii. Pot cumpăra seminţe, îngrăşăminte sau pesticide en gros, ceea ce înseamnă un preţ mai mic. Apoi, găsesc mult mai uşor pieţe de desfacere a mărfurilor decât dacă ar lucra individual.
Şi statul român oferă diverse beneficii care să încurajeze înfiinţarea cooperativelor. De pildă, sunt scutite de impozitul pe profit acele cooperative care au activităţi de procesare, de reproducţie sau de creştere animală, dar şi cele care au cifra de afaceri de până la trei milioane de euro.
Cu toate acestea, fermierul român se lasă greu convins. Reticenţa producătorilor a fost cu atât mai mare cu cât mulţi asociau cooperativa cu fosta cooperativă agricolă de producţie din perioada comunistă.
România însă ar putea să înveţe de la alte ţări, unde ideea cooperativei este mult mai bine implementată. Pe primul loc se situează Franţa cu 21.000 de mii de cooperative, urmată de Argentina cu 12.600 şi Germania cu 8.100.
Fermierii au început să conştientizeze că trebuie să se unească pentru a face faţă concurenţei din Turcia sau Bulgaria. În plus, dacă sunt mai mulţi, au acces mai uşor la fondurile europene şi sprijin din partea statului.
Prestarea de servicii în sistem cooperatist se poate adapta bine nevoilor societăţii rurale în permanentă schimbare şi presupune o alternativă la aspiraţiile populaţiei din mediul rural.
În concluzie, cooperativa agricolă este cea mai bună formă de asociere a agricultorilor”, a susținut deputatul liberal-democrat în declarația sa politică.