Economie

Depunerea cererilor pentru subvenţia la motorină, în plină desfăşurare

Fermierii teleormăneni au la dispoziţie toată această lună pentru a trece pe la sediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Teleorman, acolo unde trebuie să îşi depună cererea trimestrială de acord pentru subvenţia la motorină, pentru anul în curs. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează potenţialii beneficiari că s-a aprobat acordarea ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură, iar cererile de acord prealabil se depun după 20 de zile de la data intrării în vigoare a H.G. nr. 763/2013, dar nu mai târziu de 13 decembrie 2013. Cum hotărârea a fost publicată în MO nr. 630/10.10.2013, agricultorii teleormăneni pot depune solicitările în acest sens.

Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă (stabilită la 21,00 euro/1000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură.

Beneficiarii schemei de ajutor de stat reglementată de prezenta hotărâre sunt producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările ulterioare, şi/sau persoane juridice, grupuri de producători recunoscute, inclusiv recunoscute preliminar, sau organizaţii de producători recunoscute, după caz, care sunt înregistraţi în Registrul agricol, Registrul fermelor, Registrul plantaţiilor viticole, alte evidenţe funciare, care exploatează terenuri agricole, individual sau în forme de asociere conform legislaţiei în vigoare, în scopul obţinerii producţiei agricole; producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale constituite potrivit legii sau persoane juridice, grupuri de producători recunoscute sau organizaţii de producători recunoscute, după caz, care sunt înregistraţi în Registrul naţional al exploataţiilor şi care deţin, cresc sau exploatează animale, individual sau în forme de asociere conform legislaţiei în vigoare, în scopul obţinerii producţiei agricole; organizaţiile de îmbunătăţiri funciare şi federaţiile de organizaţii de îmbunătăţiri funciare înscrise în Registrul naţional al organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare şi Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare, precum şi organismele sau organizaţiile de cercetare, respectiv universităţile, institutele şi staţiunile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de finanţare, al căror scop principal este de a realiza cercetare fundamentală, cercetare industrială sau dezvoltare experimentală şi de a-şi face cunoscute rezultatele prin predare, publicare sau transfer de tehnologie.

Beneficiază de ajutor de stat, în temeiul prezentei scheme, orice solicitant care depune la autoritatea competentă o cerere de acord prealabil pentru finanţare, iar aceasta confirmă în scris, sub rezerva verificărilor ulterioare, acordul pentru solicitarea finanţării, iar perioada de aplicare a schemei de ajutor de stat pentru motorina utilizată în agricultură este de la data intrării în vigoare a hotărârii date în acest sens, până la data de 30 septembrie 2014.

De precizat că, ajutorul de stat sub formă de rambursare se acordă în limita cantităţilor maxime anuale, defalcate pentru sectoarele vegetal, zootehnic şi îmbunătăţiri funciare, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Plata ajutorului de stat sub formă de rambursare se efectuează trimestrial, în anul 2014, în limita cantităţilor maxime anuale aprobate. În cazul în care cantităţile de motorină pentru care se solicită plăţi în cadrul schemei de ajutor de stat depăşesc cantităţile maxime anuale, cuantumul plăţilor se reduce proporţional pentru toate sectoarele. (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.