Eveniment

Demonstrație de acordare a primului ajutor desfășurată de Crucea Roșie în Alexandria

Duminică, de la ora 10:00, voluntarii Filialei Teleorman a Crucii Roșie au susținut o demonstrație de acordare a primului ajutor în caz de stop cardio-respirator în Alexandria, cu ocazia aniversăre a 145 de ani de la înființarea Crucii Roșii.

Așadar, peste 10 tineri voluntari au discutat cu trecătorii despre necesitatea implicării în comunitate și importanța imunizării unui număr cât mai mare de persoane. De asemenea, celor care au dorit, voluntarii le-au verificat tensiunea arterială.

În final, au desfășurat demonstrația propriu-zisă privind acordarea primului ajutor în caz de stop cardio-respirator. Tot atunci, le-au explicat trecătorilor despre cât de important este primul ajutor în salvarea unei vieți într-o situație delicată. Acest moment a prezentat un interes crescut pentru alexăndreni pentru că nu au putut să-și continue drumul fără să vadă demonstrația.

La eveniment, au luat parte Nicoleta-Marilena Voicu, subprefectul județului Teleorman, care este și voluntar al Crucii Roșii, dar și directoarea organizației din județ, Ecaterina Carmen Neață, și colonelul (r) Liviu-Sorinel Sandu, președintele Filialei Teleorman a Crucii Roșii.

Cu două zile înainte de această demonstrație, colonelul (r) Liviu-Sorinel Sandu declara: “Apelul meu către toți este acela de a veni alături de Crucea Roșie, atât prin acțiuni de voluntariat, înscriindu-ne în Filiala Teleorman de Cruce Roșie, cât și prin diverse donații pe care le puteți face către Crucea Roșie Filiala Teleorman (…) Suntem o mare familie. Suntem o forță la nivelul județului Teleorman și sper ca, prin acțiunile viitoare, să devenim și mai puternici și să putem să venim mai mult în sprijinul populației”.

Tot atunci, Carmen Neață, directoarea organizației, declara că, la momentul actual, în Teleorman, sunt aproximativ 197 de membri, dintre care 130 sunt membri activi, deși nu vin întotdeauna toți la toate acțiunile. Potrivit acesteia, “important este că, atunci când e nevoie, ne mobilizăm”.

Cu toate acestea, reprezentanții Crucii Roșie își doresc ca numărul voluntarilor să crească. Pe pagina oficială a organizației din Teleorman, se menționează că sunt 97 de milioane de voluntari ai Mișcării de Cruce Roșie și Semiluna Roșie la nivel mondial.

Așadar, pentru cei interesați, formularul de înscriere poate fi accesat pe https://www.crucearosie-teleorman.ro/voluntariat.html

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.