Economie

Demersuri pentru începerea amenajării unui Parc Industrial la Alexandria

Monica DUMITRESCU

Primăria Alexandria a organizat joi, 2 martie 2017, dezbatere publică pe marginea planului urbanistic zonal şi a raportului de mediu pentru realizarea unui Parc Industrial. Deşi a fost anunţată cu mai bine de o lună şi jumătate în urmă, documentele fiind disponibile atât la sediul Agenţiei Judeţene pentru Protecţia Mediului, cât şi al Primăriei Alexandria, dar şi pe internet, până la data dezbaterii publice nu a fost transmisă nicio propunere din partea cetăţenilor sau agenţilor economici. Nici la dezbaterea publică nu au participat decât factorii implicaţi în realizarea şi avizarea documentelor, respectiv reprezentanţii primăriei, proiectanţilor, Agenţiei pentru Protecţia Mediului, Gărzii de Mediu, Direcţiei Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Terenul propus pentru realizarea Parcului Industrial se află în partea estică a municipiului Alexandria, spre centura ocolitoare a oraşului, pe DN 6 şi are o suprafaţă de 186 de mii de metri, strict pentru zona industrială viitoare fiind alocaţi peste 125 de mii de metri, suprafaţă care va fi parcelată şi închiriată agenţilor economici interesaţi.

“Propunem instalarea pe această suprafaţă a unor zone în care să se desfăşoare activităţi industriale, programate pe mai multe categorii, agroindustriale, industrie grea, industrie mijlocie, dar depinde foarte mult de cei care vor solicita terenuri în această zonă. S-ar putea să apară industrii cu necesar mai mare de teren, în funcţie de aceasta vor exista discuţii directe cu solicitanţii. Toate suprafeţele rămase după ocuparea întregului amplasament, spaţiul rămas va fi constituit ca şi spaţiu verde suplimentar”, a precizat Nicolae Gheorghe, reprezentantul firmei care a executat proiectul.

Arhitectul şef al municipiului Alexandria, Adrian Răzvan Ghiţă, a precizat că se doreşte amenajarea unei zone verzi de jur împrejurul terenului pe care va fi realizat parcul industrial, o perdea vegetală de protecţie pentru reducerea noxelor care rezultă din procesele tehnologice.

După aprobarea Planului Urbanistic Zonal-Parc Industrial în consiliul local, urmează obţinerea autorizaţiilor necesare şi demararea lucrărilor de executare a căilor de acces şi racordare la utilităţi.

Proiectul reprezintă unul dintre cele mai importante obiective ale municipalităţii pentru perioada următoare. Potrivit autorităţilor locale, prin realizarea acestui obiectiv se urmăreşte valorificarea zonei şi dezvoltarea economică, terenul pe care se va realiza fiind în vecinătatea zonei comerciale a localităţii.

Deşi proiectul este în stadiu incipient, autorităţile locale speră să atragă pe plan local firme cu capital românesc sau străin pentru comercializarea utilajelor agricole, a materialelor de construcţie ori prelucrare a produselor agricole. Odată realizat acest proiect ar putea contribui la dezvoltarea economiei municipiului reşedintă de judeţ. Aici vor putea veni firme, cu capital străin sau românesc, care vor crea locuri de muncă, ceea ce va duce la creşterea nivelului de trai în Alexandria.

Printre posibilităţile de dezvoltare a parcului industrial menţionate de iniţiatorii proiectului se numără: comercializare utilaje agricole, depozite frigorifice, prestaţii cu mijloace de transport şi utilaje, producţie tâmplărie din PVC şi aluminiu, producţie şi comercializare materiale de construcţie, execuţie construcţii civile agricole şi industriale, transport industrial şi logistică, prelucrare produse agricole din zonă.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.