Politic

Declarație politică deputat PSD, Florin Piper-Savu / Țara lui Ghinion

Ne amintim cu toții cum guvernanții au închis școlile când rata de incidență depășea cu puțin 1 la mie. Acum, la peste 15 la mie, ei le țin deschise, dar fug de răspundere și pasează asumarea deciziei încurtea școlii. Asta spune totul despre incompetența și iresponsabilitatea ministrului Educației și a celor de deasupra lui, inclusiv a profesorului din fruntea statului.În logica guvernului demis,scapă cine poate, cine are noroc, pe cine ajută Dumnezeu, vaccinul, etc.

Într-o totală iresponsabilitate, școlile au fost deschise într-o bâlbâială fără precedent, dar cu conduceri noi după placul jupânilor politici locali.

După începerea școlii, copiii s-au îmbolnăvit rând pe rând și au stat acasă, în cele mai multe cazuri cu „răceală”, pentru că cei mai mulți părinți nu și-au testat copiii din teama de a nu fi izolați sau pentru că mulți dintre ei chiar consideră covidul o răceală și refuză vaccinarea.

În această explozie a cazurilor confirmate, cadrele didactice au ajuns să se teamă pentru propria sănătate în condițiile în care părinții refuză vaccinarea lor și a copiilor. Cadrele didactice sunt pe un front deschis fără nicio apărare, dar pentru Superman eroi sunt doar antreprenorii !!!

Încă de la începutul pandemiei, PSD a cerut testarea elevilor și a profesorilorcu teste non invazive ca soluție viabilă pentru menținerea școlilor deschise asigurându-se astfel, dreptul la educație și la sănatate al tuturor, dar deciziaa fosttărăgănată până s-a ajuns în pragul disperării. Abia acum s-a lansat licitația pentru teste, când deja suntem într-al 13-lea ceas.

Niciun părinte nu trebuie să fie pus în situația de a alege între sănătatea și educația copilului său. Niciun profesor nu trebuie să devină victima unei gestionări defectuoase a pandemiei și prin lipsa asumării unor decizii de către guvern.

Profesorii trebuie protejați astfel încâtsă își poată duce la capăt nobila misiune de a forma caractere și de a asigura viitorul acestei țări. Lipsa protejării lor, prin testare constantă în școli, este încă o palmă dată pe obrazul acestei categorii profesionale, o palmă mai grea decât aceea reprezentată de refuzul respectării legii cu privire la creșterea salariilor profesorilor.

Elevii trebuie să aibă parte de toate experiențele specifice vârstei, să comunice, și să relaţioneze cu ceilalţi copii și cu profesorii, să acumuleze noi cunoştinţe, să le aprofundeze, să intre în competiţie cu ceilalţi copii, fără teama de contaminare, fără a pune în balanță siguranța cu nevoia de educație.

Pentru toate acestea am susținut șim-am exprimat de fiecare dată că școlile trebuie să rămână deschise și consider că avem obligația cu toții să asigurăm dreptul la educație și la sănătate al copiilor.

Debarcarea definitivă acestui guvern incompetent și iresponsabil sper că va pune capăt „Ghinionului” care planează asupra capetelor tuturor românilor și chiar epocii Marelui „Ghinion” de la Cotroceni, care a pus mai presus de interesele țării interesul propriu și dorința obsesivă de a avea „Guvernul meu”, un guvern care s-a dovedit a fi „Guvernul Ghinion”.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.