Politic

Declarație politică deputat PSD Florin Piper-Savu / Țara arde și Cîțu se piaptănă

Valul 4 al pandemiei a prins, ca de fiecare dată, România nepregătită. În ciuda avertismentelor aproape disperate ale specialiștilor, începutul lunii octombrie vine cu aceleași probleme: spitale în flăcări, lipsa paturilor ATI, cifre în creștere ale cazurilor noi, tot mai multe decese și incoerența autorităților. Asistăm cum numărul de infectări a depășit orice așteptări, peste 12.000 de cazuri într-o singură zi și o medie de peste 150 de decese/zi. Capitala a ajuns la incidență de peste 7.5 la mie, și este deja sub restricții suplimentare. 42 de români și-au pierdut viața în 12 incendii ale pandemiei, după ce, triumfalist și departe de realitate, guvernanții declaraucă ”am învins pandemia”.

În acest timp, în locul unor decizii ferme și benefice pentru români am asistat la lupta pentru putere dintre PNL și USR-PLUS și la meciul ieftin dintre cei autodeclarați „Echipa câștigătoare” și ceilalți din „Echipa pierzătoare”, meci din care nu au lipsit dovezi de infracțiuni scoase de la naftalină, aluzii calomnioase, chiar apelative nedemne de elita politică a unei țări care se dorește a fi „România educată”.

Orgoliile politice și funcțiile din partid au fost mai importante pentru PNL și USR-Plus decât condițiile de siguranță pentru cetățeni în fața pandemiei, inclusiv pentru pacienții din secțiile COVID.

După ce președintele Iohannis și-a dorit să-și exercite controlul asupra deciziilor luate în legătură cu pandemia și asupra comunicării publice, acum recunoaște că statul a eșuatîn misiunea sa fundamentală de a-și proteja cetățenii. Nu statul a eșuat, ci Guvernul MEU, iar noi retrăim la nesfârșit „Ziua Cârtiței” în sistemul spitalicesc din România.

Situația pandemică se agravează, economia românească se duce de râpă, dar țara stă pe loc și privește la lupta pentru putere. Sau cum ar zice țăranul român, cu acea înțelepciune simplă și sănătoasă, „Țara arde și Cîțu se piaptănă”.

Guvernanți, pandemia NU este “oportunitatea” de avă construi un profil public, ci obligația de a vă asuma responsabilități și de a livra soluții.

Ne-ați arătat că nu iubiți această țară și că nu puteți avea grijă de ea, de aceea azi, vă vom trimite la lada de gunoi a istoriei.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.