Politic

Declarație politică / Dănuț Cristescu, senator PSD: “Europa a fost alături de România și împotriva Austriei!”

Astăzi (n.r. – joi, 8 decembrie) Europa a fost alături de România și împotriva Austriei! Astăzi România a fost țara cu adevărat Europeană, nu Austria!

În luna septembrie 2022 am avut o campanie de susținere pentru aderarea României în Schengen!

Acțiunea a constat în preluarea mesajelor cetățenilor din Teleorman prin intermediul echipei PES Activists Teleorman și TSD Teleorman. Mesajele de susținere a aderării României la spațiul Schengen au fost depuse la sediul Cosiliului Uniunii Europene din Bruxelles de europarlamentarul Victor Negrescu.

O majoritate covârșitoare a statelor membre ale Uniunii Europene au spus astăzi că România merită în Schengen!

Statele UE au recunoscut eforturile incredibile ale României pentru îndeplinirea acestui obiectiv! Toți acești prieteni ai țării noastre merită multumirile și recunoștința noastră.

Unitatea și stabilitatea europeană a primit astăzi o lovitură dură din partea unui stat care a ales ca, în vremuri grele, să-și abandoneze camarazii europeni.

Este clar că Austria s-a decuplat de Europa! Cu siguranță, vor exista consecințe pentru Austria în urma acestui vot absurd! Statele europene nu vor uita că decizia de astăzi a guvernului de dreapta austriac are efecte grave asupra viitorului european.

România nu are nevoie de îngăduința Austriei! Noi vrem doar să fim tratați corect, cu respectul cuvenit oricărui alt stat european!

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.