Politic

Declarație de presă / Policlinica din Alexandria va fi reabilitată!

După 30 de ani în care nu s-a investit nimic concret în Policlinica din Alexandria, am reușit să obțin finanțare pentru reabilitarea unității sanitare, atât de importantă pentru teleormăneni.

Premierul Florin Cîțu a înțeles că în județul nostru sunt multe investiții de făcut și m-a asigurat că îmi va susține proiectele. Aproximativ un milion de euro sunt alocați proiectului de reabilitare a Policlinicii din Alexandria.

Încă din copilărie cunosc această Policlinică. Aici veneam cu părinții, la medicul meu, când aveam o problemă de sănătătate. Pot spune că, practic, am observat cu tristețe cum s-a degradat treptat această clădire, ajungând, în prezent, într-o stare jalnică.

Miercuri după-amiază m-am deplasat în această unitate medicală. Dezastru! Totul este deteriorat. Atunci când plouă, în interior se scurge apa, din cauza acoperișului distrus. Scaunele din spațiile de așteptare sunt rupte, tâmplăria este făcută praf, iar frigul domnește pe toate holurile.

Când am ajuns, pe hol am întâlnit câțiva medici. M-am prezentat, le-am explicat de ce mă aflu acolo, iar ei m-au privit cu scepticism, ca și cum mi-ar fi spus „nu te credem!”. Reacția a fost una firească, având în vedere că pentru Policlinica din Alexandria, Consiliul Județean Teleorman nu a alocat vreodată bani pentru reabilitare, iar totul a rămas doar la stadiu de proiect și de promisiune electorală.

Această unitate sanitară este una esențială pentru județul nostru. Aici ajung oameni din toate localitățile, mulți dintre ei venind special pentru medicii care îi tratează de ani buni și le cunosc durerile.

Mă bucur enorm că am reușit să obțin finanțare pentru acest proiect și voi continua să lupt pentru nevoile teleormănenilor.

 Senator PNL Teleorman, Eugen Pîrvulescu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.