Politic

Deciziile vin de la Centru – preşedintele PNL Teleorman, în funcţie de sentinţa din dosarul lui Dragnea

La Centru, discuţiile referitoare la oganizaţia din Teleorman a liberalilor se rezumă la ce vor face cu funcţia de preşedinte, în condiţiile în care Marin Almăjanu este, în continuare, indisponibil din punct de vedere medical. Şi, dacă mai de voie, mai de nevoie, liderii locali dau de înţeles că în interiorul partidului lucrurile merg ca unse, la Centru s-a dus vorba ca lupta pentru supremaţia în judeţ este în toi.

Astfel, pentru a calma spiritele, spun gurile rele destul de încinse, de la Bucureşti s-a discutat trimiterea în Teleorman a unuia dintre liderii PNL de la Centru, în cărţi fiind Ludovic Orban sau Mihai Voicu, cel din urmă având câştig de cauză, urmând să aibă calitatea de coordonator de zonă. Totodată, începând cu data de 9 mai, Eugen Pîrvulescu a preluat oficial atribuţiile preşedintelui PNL Teleorman.

Şi, se vorbeşte printre liderii liberali, la cârma PNL Teleorman urmează să vină un lider marcant de la Centru, condiţia ca acest lucru să se întâmple fiind o condamnare a preşedintelui executiv PSD Liviu Dragnea în dosarul „Referendumul fraudat”, care ar echivala practic cu scoaterea „baronului” PSD din viaţa politică.

Mişcarea nu pare deloc rea având în vedere că judeţul Teleorman este cunoscut ca unul „roşu”, PSD fiind partidul care câştigă, de obicei, cam tot ce înseamnă alegeri la nivel local. Şi, o eventuală condamnare a „baronului” Dragnea ar lăsa liberalilor şansa să transforme judeţul într-un fief PNL, lucru greu de imaginat până nu demult.

Ca nume de „greu” PNL vehiculat să preia frâiele organizaţiei din Teleorman, în cazul în care Dragnea este condamnat, este cel al deputatului de Călăraşi Dan Motreanu. Însă, în cărţi pentru funcţia de preşedinte al PNL Teleorman rămâne şi deputatul PLR Ică Calotă, care a dus negocieri pentru o eventuală revenire în PNL. Şi, liberal cu state vechi fiind, ar putea primi în schimbul revenirii în partid chiar funcţia de preşedinte al PNL Teleorman.

Dar, se pare că toate mişcările din PNL depind, în momentul de faţă, de ce se întâmplă cu Liviu Dragnea. Căci, cât timp „stăpânul” judeţului rămâne pe poziţii, liberalii se mulţumesc cu mai puţin, poate chiar cu un lider local în fruntea organizaţiei.

Situaţia incertă din rândul liberalilor poate dura însă, având în vedere amânările repetate din dosarul lui Liviu Dragnea. Mai mult, existând şi o cale de atac a sentinţei la Completul de 5 judecători de la ÎCCJ, Mihai Voicu are ceva timp la dispoziţie să pună ordine în PNL Teleorman, iar de la Centru să se decidă cine va rămâne preşedintele organizaţiei. (Violeta Mocanu)

4 Comments

  1. D-le „Observator „Gheorghe” banuiesc ca asa te chiama,as dori sa imi
    spui ca in 1989 ai avut un copil,tata,mama,unchi,impuscat in strada,,,,,,(fereasca sfantul),,,,,
    ca azi, la 25 de ani distanta ,sub anonimat,sa imi rapunzi asa de puieril,punctul 8 de la Timisoara era cartea noastra se vizita spre viitorul tarii,spre
    democratie si Europa mai rapid,spre civilizatie,de care baneficiam,
    azi,TOTI ROMANII,,,,si nu o dadeam in bara,cu zici,la 30 de ani ce
    ii ai acum,banuiesc,,,,si cu scuzele de rigoare,la 72 de ani,cu traiul si in comunism si in economia de „paiata” de azi,pot sa iti
    dau sfaturi,iar viitorul depinde ,,,NUMAI DE TINE !,,,eu ma „DUC”,,,sa faci traiul nepotilor mei ,mai civilizat,,,,carora le-am
    lasat o singura mostenire:,,,,”GAURA DE LA TROCOLORUL ROMANESC”,,,,
    ,adica las mostenire ,,,ISTORIE,,,,,,cu stima,,,

  2. ‘Domnul’ Trifan: alt postac Pnl-ist, platit cu 1 leu pentru postare 🙂

  3. observator

    Draga Trifane,prima parte este adevarata,dar cu punctul 8 de la Timisoara ai cam dat-o in bara!

  4. Ce v-a fi la alegerile din 2016,va spun tot eu,UN „FAS”POLITIC,
    acest judet este „condamnat” pentru inca 5o de ani de „roseata
    electorala de stanga”,NU EXISTA OPOZITIE pentru ca interesele
    politice sunt in cu totul alta directie:
    „LUPTA INTRE MILIARDARII POLITICI SPRE INAVUTIRE”
    Vreti DEMOCRATIE ? aplicati PUNCTUL 8 DE LA TIMISOARA ?alta
    cale ,,,NU EXISTA !,,,,

Dă-i un răspuns lui observator Cancel

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.