Eveniment

De la scurtcircuit, la incendiu și la pagube estimate la 20000 lei

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Alexandria au fost solicitați în ziua de 25 august, ora 15.38, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință de pe strada Al. Colfescu, din municipiul Alexandria. Ajunși rapid la locul evenimentului cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, salvatorii au constatat faptul că flăcările se manifestau generalizat la acoperișul unei bucătării, al unei magazii de lemne și al unui foișor, cu posibilitatea propagării la casa de locuit. Incendiul a fost stins în limitele găsite, după aproximativ o oră și patruzeci de minute, fiind salvate bunuri de peste 120000 de lei, reprezentând casa de locuit și mai multe materiale de uz gospodăresc. Pagubele, constând în acoperișul bucătăriei, pe o suprafață de cca. 30 mp, realizat din scândură, carton asfaltat și tablă, o magazie de lemne în care se aflau aproximativ 2000 kg de lemne de foc și un foișor realizat din lemn și carton asfaltat, au fost estimate la suma de 20000 de lei. Din cercetările efectuate la fața locului pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu, a reieșit faptul că evenimentul s-a produs de la un scurtcircuit la instalația electrică aflată în magazia de lemne. Din fericire, la această intervenție nu s-au înregistrat victime.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.