Economie

De anul acesta, spitalele vor fi plătite în funcţie de clasa în care se află – Spitalele teleormănene sunt incluse în categoria III – Spitalul Judeţean, şi IV celelalte unităţi

Spitalele vor fi plătite în 2013, pentru prima dată, în funcţie de clasa în care se află, astfel încât tarifele pentru un caz să nu fie mai mici în unităţile sanitare de gradul I faţă de cele de gradul IV, a declarat ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, care a adăugat că tot din 2013 va fi introdus un program prin care secţiile de anestezie şi terapie intensivă vor fi plătite de la bugetul de stat pentru toate cele 53 de spitale strategice.

Din 352 de spitale publice care au ordine de clasificare, 335 sunt unităţi sanitare cu paturi. Dintre acestea, 123 sunt în clasa a IV-a de competenţă, clasă unde sunt încadrate şi spitalele din Roşiorii de Vede, Turnu Măgurele, Zimnicea şi Videle, 92 sunt în clasa a V-a monospecialitate, mai ales boli cronice, 35 de unităţi sunt în categoria a III-a, categorie care include şi Spitalul Judeţean de Urgenţă din Alexandria, iar 14 sunt în categoria a II-a. În categoria întâi sunt cele şapte unităţi sanitare, toate cu plan de conformare, preciza Ministerul Sănătăţii şi anume, două spitale din Bucureşti, respectiv Spitalul de Urgenţă Floreasca şi Spitalul Universitar, şi de cinci spitale din ţară – Spitalul de Urgenţă din Timişoara, cele din Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Iaşi şi Constanţa.

Dacă un spital avansează la dotare – unul dintre criteriile la clasificare – la liniile de gardă sau îşi extinde activitatea şi la alte domenii de specialitate şi crede că se poate încadra într-o clasă superioară, va putea oricând solicita încadrarea într-o treaptă superioară.

Spitalele au avut iniţial termen 15 decembrie 2011 să rezolve problemele semnalate de comisia de evaluare, altfel urmau să fi trecute într-o categorie inferioară, pierzând sumele alocate categoriei superioare din care au fost declasificate,  însă Ministerului Sănătăţii a prelungitt termenul iniţial cu un an, iar recent a propus o amânare cu încă două luni, timp în care spitalele din categoriile I şi II îşi pot rezolva problemele. (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.